Cum se trăiește în fotografii

Povestea unei imagini din altă lume, în care Muhammad Ali era şi el alt om

Pozele cu Muhammad Ali, total nevăzute până acum o săptămână, au plutit prin lume, deși în aparatul fotografului Michael Gaffney se fixaseră, crude și lipsite de puteri premonitorii, acum aproape patruzeci de ani, mai mult sau mai puțin. În toate, fostul campion al greilor strânge în el aceeași putere, mai secretă decât fotografiile însele – Muhammad Ali emoționează. Orice a făcut, orice a spus, oricum a ajuns, acum, în iarna vieții sale, omul ăsta a atins. Și nu se oprește deocamdată.

Imaginile îl arată la antrenamente – uite, cum se privește în oglindă, parcă s-a surprins pe sine însuși fără mănuși, totuși agresiv, pe punctul de a azvârli un pumn care să fărâmițeze sticla din fața sa. Și iată-l râzând cu Sylvester Stallone – care tocmai luase Oscarul pentru Rocky. Ali îl amenință în joacă, de parcă i-ar spune: „Stai liniștit, amice, dacă vreau eu, îți suflu și statueta”. Și apoi în mijlocul fanilor din Detroit, povestindu-le cine știe ce grozăvie din ring sau din locurile prin care a umblat în lumea largă. În aproape toate instantaneele, Muhammad Ali zâmbește, râde, surâde. Îți dă senzația că atunci când e serios a fost doar un accident, o întâmplare capturată norocos de fotograf pentru posteritate.

O astfel de excepție e o poză cu capul boxerului, dezarmant de mare și de sobru, aplecat, pe jumătate tandru, pe jumătate ocrotitor, asupra unei mogâldețe care doarme, cu mânuțele în sus, semn al lipsei de griji sau, poate, al unui destin prefigurat (foto). Copilul e Laila Ali, cu visele de bebeluș vegheate de tatăl ei celebru, îngândurat și emoționat de comoara minusculă din palmele sale imense. Poza asta este atât de intimă încât poate nici nu ar fi trebuit arătată lumii. E începutul alcătuirii unor rădăcini, le vezi cum se formează chiar acolo, în poză, cum cresc din ecranul computerului și se întrepătrund în jurul privitorului, ferme, ca într-o colivie de sentimente și emoții.

Legătura care răzbate din poza aceasta, luminată aproape orbitor în partea ei de sus, este atât de puternică încât uiți că bărbatul acela, atât de vulnerabil în ipostaza asta, este același tip înfricoșător din ringul de box, același tip glumeț, aproape insolent din afara lui. Cum și-o fi retrăit Muhammad Ali momentele, tinerețea, când a revăzut pozele astea? A fost trist sau fericit când s-a uitat înapoi și a văzut ce viață plină, palpitantă, glorioasă a avut? A plâns sau a râs? Mai trăiește din ele?