Mat la regine

Amintirea mea preferată din timpul carierei la ziar coincide cu momentul în care era să mănânc bătaie de la bodyguarzii președintelui FR Șah

Totul se întâmpla în mezozoic, anul de grație 2002. Contextul era unul conflictual – Alexandru Crișan, om de afaceri și președinte al Federației de Șah, înființase un milion de cluburi de apartament, fără nicio metaforă la mijloc, care să-l voteze la greu în continuare. Cu vreo săptămână înainte intraserăm la niște cetățeni în casă, care erau președinți de cluburi, dar n-aveau nici măcar un set de piese prin debara sau balcon.

De data aceasta, Crișan urma să se întâlnească, la Sibiu, conspirativ, cu un înalt oficial din conducerea federației internaționale. Misiunea era simplă. Trebuia să ajung la locul întâlnirii, cu fosta mea colegă fotoreporter Gabriela Arsenie, să facem câteva poze și un scurt interviu cu domnul de la FIDE. Evident, ori de câte ori trăiești cu senzația că misiunea e simplă, ea se complică în atâtea feluri încât singurul lucru care-ți rămâne de făcut e să râzi.

Ceea ce s-a și întâmplat. Dar nu chiar de la început. Beneficiez de o memorie chinuitor de vie. De aceea îmi amintesc aproape pas cu pas tortura de a umbla într-un oraș nefamiliar, după o adresă înfundată pe străduțe drăguțe, dar, vai!, atât de încurcate. Era vară, iar chestia asta se reflecta mai ales în privirea Gabrielei, care căra în spinare sacul cu tonele de echipament. Când sentimentul de căutare pură se transformase într-o disperare mută – am făcut praf subiectul, nu suntem în stare să găsim o nenorocită de adresă – minunea s-a întâmplat.

Crișan, înaltul oficial și trei sau patru gărzi de corp au ieșit, de parcă ne-am fi dat rendez-vous, dintr-o clădire. Gabi s-a repezit cu aparatul către ei, am dat și eu buzna, încercând să-mi transpun întrebările în engleză.

Crișan și Omul de la FIDE, repede într-un Mercedes. Bodyguarzii, iute să-i confiște Gabrielei aparatul. Tot cereau filmul, deși camera era digitală. M-am apropiat de geamul fumuriu, în încercarea de a realiza primul interviu din carieră prin mimă. Și atunci am simțit o mână în gât. Apoi și pe a doua. Gabi își căuta pe jos nu știu ce capac. Fuseserăm depășite, atât numeric, cât și tactic. Mercedesul a plecat în trombă, cu gorilele înghesuite în ea. Misiunea dăduse greș, dar ne mândream cu supraviețuirea. Ne-am dat seama cât de tulburați eram cu toții de-abia vreo oră mai târziu, la întoarcere, când, cu largul concurs al șoferului, am uitat-o pe Gabi la o benzinărie de la ieșirea din Sibiu.
Alte amintiri, peste 50 ani, că atunci vine desecretizarea. z