Sportul – alarmă
Sportul ne-a dat primul semne că se subțiază. N-am vrut, poate, să-l ascultăm

Deși e cît se poate de clar, acum mai ales, în zilele astea derutante și dureroase în același timp, că sportul e un aparat foarte bun pentru măsurarea stării de sănătate a unei nații. De la noi un lucru definitoriu a dispărut, dar am luat informația decupată, fatalmente și fals ruptă din peisajul complet.
Ne-am văitat în sus și-n jos. Vai, săraca gimnastică, vai, bietul atletism, ah, sărmanul box și nefericitul canotaj. Erau unele dintre cele mai limpezi indicii cu care n-am știut ce să facem sau pe care să le încadrăm în contextul corect. Nu ne-am priceput să le corelăm cu folos cu restul colapsurilor din jurul nostru – corupția, disperarea, spitalele mizeriei și ale șpăgii, prăbușirea școlii românești, picajul tăcut și înșelător al moralității. Iar acum, în ceasul al doisprezecelea, ori pare puțin cam tîrziu, ori prea puțin important.
Nimeni n-a văzut tabloul complet. Doar punctual – necalificări la Olimpiadă sau medalii lipsă în discipline unde alteori răsăreau măcar, dacă nu veneau anunțate. Chestiune de perspectivă, de viziune, de interes sau de renunțare, adică de lipsa celor enunțate mai înainte. Iar acum ne-am trezit, după nenorocirea de la Colectiv, că sînt atîtea de reparat și habar n-avem cum sau cine ar trebui să facă asta, încît sportul în mod miraculos pus pe picioare ar însemna un bonus. Un bonus autentic pentru o societate care a recunoscut, cît de brutal s-a putut, că trebuie să-și dea reset.
Pe internet circulă modelul perfect al Canadei lui Trudeau, care și-a modelat guvernul desăvîrșit și în care ministrul sportului și al persoanelor cu dizabilități este Carla Qualtrough, o fostă medaliată paralimpică la înot, în anii 1988 și 1992. Qualtrough suferă de deficiențe grave de vedere din naștere. Acolo însă, în Canada aceea inodoră și incoloră, lucrurile par atît de sigure și de bine legate încît concluzia că o persoană în același timp sportivă de performanță și om cu suferință care va dura cît îi va fi viața de lungă este cea mai potrivită pentru că înțelege ambele situații aplicat și știe cel mai bine cum să se implice. În unele locuri din lume toate lucrurile par atît de așezate, atît de line, atît de logice și de cristalizate, ceea nu face decît ca haosul de aici să doară și mai tare.
Ar fi ideal ca sportul țării acesteia să licărească din nou, în lume. Va fi semnul invers, al intrării pe un făgaș unde ne pot sta din nou mintea, resursele, suflete la această felie de viață și la personajele
sale de succes din viitor, acum specie pe cale de dispariție, ca și sportul românesc în sine.