Jos textila!

Tricoul cu suporteri e prea mare. Pentru toată lumea

Azi e zi de meci. O zi de-a dreptul dureroasă, chinuitoare, un Halloween venit mai devreme, dar care nu are nimic haios sau ironic în el. O zi în care oamenii de pe tricoul imens cu fețe de suporteri care merită, într-o bună zi, martirizați, asistă cum o mînă de torționari fără voie nu sînt capabili – sau poate sînt, cine mai știe? – să-și ducă la sfîrșit o promisiune, care, la prima vedere, părea oarecum ușoară.

Nu, nu e genul acela de dramatism pentru care să ți se lățească inima de emoție, în care adrenalina să fluctueze în valuri plăcute. Călăii în galben, cu același antrenor de care îmi aduc eu aminte cînd vine vorba de fotbal, aduc cu ei un tremur ciudat, trimit înainte un buzdugan bolovănos și-un renume dubios. Este echipa României, trebuie să-ți fie frică de ea cînd intră pe teren. Da, recunosc, eu, ca suporter, mor de frică! Sînt atît de înspăimîntată încît nici nu sînt foarte sigură c-o să am tăria de a mă uita la meciul cu Insulele Feroe.

Azi, chinul se sfîrșește. Într-un fel sau altul.  Nici nu prea contează cum, de vreme ce lucrurile oricum par înțepenite, la nivel de mentalitate, de joc, de federație. În orice caz, FRF și echipa națională țin, de cîteva luni bune, un curs de antidezvoltare personală, prin care ne educă potrivit circumstanțelor, plesnind peste creștet optimismul și făcînd preș niște speranțe – pe care tot ele ni le-au creat, inițial, cu nonșalanță și lipsă de responsabilitate.

Dacă echipa României se califică însă, chinul se prelungește pentru toată lumea. Va fi ca un „Tânăr și neliniștit”, lent și dureros, cu personaje mîndre de ele și îngropate în sistem, care nu merită nici măcar una dintre fețele de pe tricoul cu suporteri. Piatra de moară s-ar muta astfel la turneul final european, unde luminile scenei sînt mult mai concentrate pe protagoniști decît în preliminarii și unde un egal va fi apreciat, în sfîrșit, la adevărata lui valoare.

Mi se pare că peste toată această campanie se aude un singur cuvînt. „Demisia” – oricare ar fi jucătorii. „Demisia” – oricare ar fi selecționerul. „Demisia” – oricare ar fi conducerea FRF. O lume în care fotbalul românesc s-a rătăcit fatal și nu se mai regăsește, împiedicat, cu un nod în gît, cu falși  eroi, fie ei înțoliți în echipamentul acela atît de prețios sau în costume cu ștaif.

Acel tricou cu fețele suporterilor este o idee minunată, irosită pe cine nu trebuie. Jucătorii naționalei nu văd aceste fețe, nu-i interesează. Oricare ar fi încheierea din seara aceasta.