Despre încurajări
Fanii lui Lech Poznan amenință că nu-și vor sprijini echipa pentru că UEFA îi ajută pe refugiați. Ați înțeles? Nici eu

Efectul de turmă și toleranța sînt două concepte, opuse și nu foarte, despre care se vorbește mult zilele astea. Europa se confruntă cu o criză umanitară gravă, iar fotbalul n-avea cum să scape nici el. Dar dacă, în alte situații-limită, el era liantul în ochiul crizei, jocul pe care îl încingeau favorizații și defavorizații deopotrivă pe terenuri virane sau pe terenuri minate, acum a ajuns să fie cel care desparte.
UEFA a decis ca un euro din fiecare bilet vîndut la meciurile din cupele europene să ajungă la refugiații din Orientul Mijlociu care au căutat adăpost în ceea ce li se pare lor a fi, fără nicio bază reală, Raiul pe pămînt – Europa. Ca răspuns ostil față de refugiați, fanii echipei poloneze Lech Poznan au decis că nu vor veni la stadion pentru a-și sprijini echipa, astfel că la meciul de joi seară, cu Belenenses, au fost prezenți în tribună doar cîteva sute de suporteri. Restul, majoritatea copleșitoare, au stat acasă, savurîndu-și victoria. Numărul zidurilor din această lume nu scade, oricîte am dărîma.
Lipsa de logică a iubitorilor de boicot poate fi ilustrată în cîteva întrebări simple la care fiecare poate răspunde după cum îl lasă inima. La unele aveți voie să folosiți și căutarea pe Google:
1. Ce vină are echipa? Element ajutător: meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0.
2. Cîți bani își imaginează ultrașii lui Lech Poznan că va strînge UEFA pentru refugiați și de ce cred ei că aportul lor la bunăstarea acestora ar fi fost decisiv?
3. Cît de ticăloși putem deveni dacă ajungem să renunțăm la o plăcere personală, cum ar fi mersul la un meci de fotbal, în încercarea vădită de-a face rău unor semeni?
4. Cîți polonezi au murit în timpul celei mai faimoase catastrofe cauzate de om a istoriei moderne, în anii ’40, și de ce se pare că tocmai polonezii au uitat așa ceva ?
Nu te pune nimeni să îmbrățișezi sirieni, dacă nu simți nevoia autentică și profundă s-o faci. Doar că principiul acela care spune „dacă nu ești în stare să faci bine cuiva, măcar nu-i face rău” începe să se piardă, să se estompeze alarmant, cu gheare subtile, deși uneori caraghioase și aparent inofensive. Nu doar cu un gest stupid, de genul boicotului din Polonia față de inițiativa celor de la UEFA. Aceasta va deveni însă cu adevărat o problemă atunci cînd binele se va opri deliberat din mai multe direcții deodată, ca și cum mai multe mîini ar închide, pur și simplu, deodată, mai multe robinete.
Cu refugiați sau fără, gîndiți-vă pe care a parte a lumii veți fi cînd acest lucru se va întîmpla.