Alba-neagra
Fostul tenisman Blake a fost pus la pămînt de polițiștii new-yorkezi. Aceeași confuzie între cetățenii de culoare

Blake este alb și negru în același timp, în proporții egale. Mama lui, Betty, nu este de culoare, în vreme ce tatăl lui, Thomas, este afro-american. În orice poziție ar fi stat însă arborele genealogic al familiei sale, situația rămîne șocantă și revoltătoare. Săptămîna trecută, James a fost confundat de un ofițer de poliție cu un spărgător de bănci și arestat la modul violent. Se întîmpla în orașul unde s-a născut, New York, în timp ce se ducea liniștit la muncă – fostul jucător lucrează pentru sponsorii turneului de la Flushing Meadows. Nu i s-a cerut nici un act, ci a fost împins și încătușat.
Imaginați-vă cît de îngroziți ați fi dacă, într-o bună dimineață, în drum spre joburile voastre, v-ați trezi trîntiți pe caldarîm, deși cu o seară înainte v-ați dus la culcare știind că n-ați omorît pe nimeni și că n-ați jefuit nici un ghișeu de amanet sau nici o farmacie. Imaginați-vă cît de revoltați ați fi dacă ați afla că ați fost reținuți pentru că semănați, într-un fel, mai mult sau mai puțin, relativ, vag, cam 15 la sută, cu cineva cu care se-ntîmplă să împărțiți doar culoarea. De ce trebuie să fii conștient de culoarea pielii tale, n-ai și așa destule probleme pe cap?
Desigur, confuziile există, iar uneori polițiștii au scuzele lor. Dar iată o statistică extrem de crudă, care vorbește de la sine. Numai anul acesta, poliția americană a împușcat mortal 680 de persoane. Prin comparație, poliția din Anglia a ucis un singur om. Să mai spună cineva că vechiul continent – mă rog, cu insulele sale cu tot – nu e un loc prietenos! Sau că America aceea colorată și tolerantă, imperiul visurilor și al diversității, nu are cumva vedere monocromă cînd vine vorba despre rețineri abuzive, bazate pe discriminarea rasială care aduce confuzii foarte frecvente la nivelul vederii ofițerilor de poliție.
Desigur, ghinionul lui James Blake n-a mers pînă acolo încît să fi fost împușcat în timpul arestării. Desigur, James Blake nu este celebru precum, să zicem, Muhammad Ali sau Floyd Mayweather. Ocazia arestării sale abuzive își poate dovedi totuși și consecințele pozitive – Blake poate servi de-acum încolo ca voce importantă împotriva uzului excesiv de forță din partea forțelor legii împotriva bărbaților de culoare în Statele Unite. Cu cît mai multă vîlvă va face fostul sfertfinalist de la US Open, cu atît se va vorbi mai mult despre drepturi și mai puțin despre suspiciuni și acțiuni nemotivate decît de prejudecăți și ură.