Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor?

Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

Un alt caz de inadaptare

Balotelli se întoarce la Milan, după excursia la Liverpool. Dar acasă va mai însemna acasă pentru el?

Permalink to Un alt caz de inadaptare
duminică, 30 august 2015, 12:00

Mario Balotelli e un personaj dificil. O dată cu înaintarea în vîrstă – n-are 40, are doar 25, totuși diferența se vede – nici nu mai pare atît de simpatic în prostioarele sale. Ba parcă nici nu le mai face sau, dacă le mai face, nu-l mai bagă nimeni în seamă ca pe vremea cînd juca pentru Inter, City sau AC Milan. Atunci, era un izvor efervescent de mici imbecilități, dar și de goluri.

La Liverpool, el singur sau Brendan Rodgers sau o combinație între caracterele celor doi au reușit să-l neutralizeze, nu doar prin trecerea aproape eternă pe bară, ci și prin această maturizare ciudată, inexplicabilă și, cel mai probabil, neautentică. Aș îndrăzni să spun că, judecînd după faptul că n-a mai lansat artificii prin sufragerie, Balotelli suferă de o formă de depresie. Incompatibilitatea cu antrenorul nu a însemnat o simplă piatră de încercare, ci un adevărat asteroid prăvălit pe pămînt care l-a paralizat – poate temporar – pe italian și care îi poate suci cariera.

Milan l-a luat pe Balotelli înapoi, sub formă de împrumut, dar i-a pus niște condiții referitoare la comportament – Mario nu mai are voie nici cu freze științifico-fantastice, nici cu îmbrăcăminte excentrică, nici cu manifestări juvenile. Deși a spus că se va supune fără probleme acestor rigori, Balotelli nu e un jucător care să fie ținut în lesă și căruia să-i ceri apoi spontaneitate. Cu toate acestea, poate că se va înțelege mai bine cu Mihajlovici decît cu Rodgers. Trecutul știe mai bine de ce!

„Repornesc de la zero. Știu că nu-mi permit să fac nici o greșeală. Nu mă aștept să primesc nimic degeaba și trebuie să cîștig la loc tot ce-ampierdut. Nu mai sînt un copil și știu că am aruncat pînă acum pe fereastră mult prea multe șanse”, spune, aproape cu melancolie, Mario Balotelli. Discursul lui fără cusur pare unul îngrijit, smerit, al unui om dornic să se pună pe treabă.

Lucrul pe care Balotelli se pare că nu l-a învățat pînă acum e că nu repornim niciodată de la zero. Ducem cu noi demoni, frustrări, minciuni și neîmpăcări mai vechi, care cîteodată însă devin avantaje, dacă le decorăm cu puțin orgoliu și cu puțină muncă. La Milan sau la oricare altă echipă din lume, Mario nu trebuie să atingă atît echilibrul pe care îl poți cere altor fotbaliști, cît mai degrabă cheful de joc, prin orice metode ar veni el.

Balotelli nu va fi niciodată altcineva decît Balotelli. Sau nimeni.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Bubucul (11 comentarii)  •  30 august 2015, 12:20

Foarte frumos! Mulțumesc!

pascal (1 comentarii)  •  30 august 2015, 13:43

„Ducem cu noi demoni, frustrări, minciuni și neîmpăcări mai vechi…”cat adevara ai spus Oana cu cuvintele acestea…TE ADOR ! asa e… sunt chestii care ne „bantuie” existenta pe acest pamant,dar cele mai apasatoare, si care ne pot transforma definitiv starea de spirit, sunt, pierderea -din diferite motive, printre care se numara inclusiv decesul- celui sau celei pe care l- am iubit CU ADEVARAT…

Melinte (2 comentarii)  •  30 august 2015, 18:35

Jean de la Bruyere spunea ca fiecare isi poarta agatat de gat micul sau imbecil.In cazul de fata acest talisman este ceva mai mare si de aceea nu pot pricepe interesul jurnalistilor fata de aceasta patzachina ,de il intorceti pe toate fetele.Pana la urma il veti intoarce cu fundul in sus urmand sa-i dovediti empatia si toata simpatia arzatoare(pe vremuri Hrusciov se temea ca hemorizi sa nu se ia prin sarut,era fricos omul) Oameni buni mai aveti mult de gand sa patinati,e vara ce mama naibi.In rastimp de trei zile personajul ras in cap si tatuat este evocat intr-un nou articol,merita oare sau ati intrat in criza de idei si credeti ca aveti de-a face cu niste clinocefali?

ovidiu_3003 (166 comentarii)  •  30 august 2015, 19:09

…Balotelli este un fotbalist urias …in Romania nu se va naste niciodata asemenea talent …Nu conteaza cum va evoula in continuare …ramane unul din marii fotbalisti ai planetei …

jacko (1 comentarii)  •  31 august 2015, 0:32

doar nu o sa’l comparam pe Balotelli cu Van Basten sau Shevchenko .. dar mai are timp sa demonstreze,sa ramana un atacant remarcabil in statistica fotbalului italian .. euro 2016 sau,mai ales,CM din 2018 ..

emilia lupescu (4 comentarii)  •  31 august 2015, 8:59

Un alt articol plin de miez. Felicitări! Nu l-am văzut prea des pe Balotelli jucând, dar m-am interesat puțin despre biografia lui. Este exemplul tipic de fotbalist fițos care, ajuns în vârf, începe să se creadă ceva mai mult decât un fotbalist: excepție, briliant, galactic, geniu. Ce mi se pare mie ciudat cu aceste excepții este că, pe măsură ce fițele le cresc, randamentul de fotbaliști le scade. Și se de-virilizează oarecum, devin, din bărbații fioroși care se cred, niște puțoi caraghioși care fac gesturi obscene în fața camerelor de luat vederi sau se caftesc cu chelnerii prin diverse cârciumi. Cred că suferă cu toții de complexul Elvis Presley, cineva ar trebui să le cumpere niște televizoare pe care să le împuște. Poate așa ar reuși să mai joace și fotbal.

Melinte (2 comentarii)  •  31 august 2015, 17:30

@ ovidiu.Savurez umorul subtil. Incercand sa fiti spiritual cu prostii,riscati si dvs. sa fiti luat ca atare.Pun pariu ca nici ziaristii de la GSP nu se „prind”la asemenea subtilitati.Adevarat ca absurdul naste un umor de calitate,dar este nevoie de glagorie pentru asta!

Comentează