Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor?

Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

Ambiții străine

Părinții își aruncă asupra copiilor propriile dorințe neîndeplinite, dar nu numai atît. Iar sportul e un mod facil de a ataca acest turn fals

Permalink to Ambiții străine
duminică, 7 iunie 2015, 11:16

Săptămîna trecută, circ desăvîrșit la finalele Campionatului Național U13, baschet băieți. Părinți luați de val, arbitri agresați pe teren, acolo unde ar trebui să fie, nu-i așa?, șefi supremi, copii umiliți și dezamăgiți. Umiliți și dezamăgiți în primul rînd de propriii părinți, care și-au asumat, nemeritat, ba chiar abuziv, rolul de justițiari care au apărat, cu tupeu și agresivitate, dreptul fiilor la o medalie cît mai strălucitoare.

Modelul acesta de părinte-vultur, care survolează imperfecțiunile pămîntene de la o înălțime inimaginabilă, este cel care, micșorînd toate personajele din jurul puiului său, îl micșorează în primul rînd pe acesta. Cel care nu ghidează zborul, ci îl prăbușește direct, sub impresia atotcunoașterii și a falsei exigențe. Cel ce vrea să controleze calea copilului, făcînd din acesta un campion, de multe ori într-un domeniu pe care copilul nu și-l dorește sau în care are limite. Tot în domeniul minunat al baschetului din România, lumea povestește despre cazuri de mame sau tați care și-au înscris copiii mai mari la grupe mini, „ca să ia și ei o medalie”. Nu contează că acea medalie se cuvenea altcuiva. Nu contează că au insuflat propriului copil o performanță mincinoasă, comparabilă cu efectele șpăgii care circulă între unii părinți și unii profesori, pentru note mai bune, la școală.

Într-un meci de baschet, antrenorul de pe banca tehnică este mai mult decît suficient. Bun, rău, așa cum ai norocul să fie. Cei din tribună care știu mai bine dăunează cel mai rău în cazul copiilor lor, cu sfaturile, gesturile, înjurăturile, jignirile, amestecul lor inoportun și stînjenitor. Iar cei care vor avea o frustrare reală, acumulată în timp, vor fi chiar copiii. Marginalizați și apoi excluși pentru că ai lor sînt scandalagii – lumea se teme că, pînă la urmă, comportamentul din familie se perpetuează.

Dar nici măcar aceasta nu este principala problemă. Principala problemă este educația care are în centrul său ideea că un copil, oricît de talentat sau de lipsit de talent ar fi el, trebuie să fie mereu învingător, pentru că așa trebuie să decurgă planul clocit de părinți. Părinți școliți, aparent cu maniere, aparent inteligenți, aparent deschiși la minte. Pînă la ambiția personală proiectată asupra fiului, asupra fiicei. Ambiția care îi orbește, care nu îi lasă să observe că perdantul numărul unu este exact copilul cu medalia nemeritată sau poate nedorită la gît.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Mihai Pulbere (1 comentarii)  •  7 iunie 2015, 12:42

Toti cei care au jucat meciuri de baschet au fost adusi macar de citeva ori in pragul unor crize de nervi de catre arbitrii – sefi supremi . Cei care urmaresc meciurile finale ale unor campionate au asistat si la schimbarea unor rezultate de catre arbitrii – dar asta presupun ca este o parte buna a educatiei pentru viata dupa parerea autorului articolului .

FED (1 comentarii)  •  7 iunie 2015, 15:01

Just si mai mlt deact atit.
Ce performantza poate avea un copil la 13 ani ? De abia consolideaza bazele tehnicii nu o perfectioneaza.De la 18 ani in sus se poate vorbi de performantza in cazul practicii a nimim 10 ani al sportului cu pricina.

Dani (19 comentarii)  •  7 iunie 2015, 15:09

1.”ar trebui să fie, nu-i așa?, șefi supremi…” Bineinteles ca nu-i asa! Arbitrii ar trebui sa fie judecatori si atit! Din pacate, unii arbitri chiar se viseaza sefi supremi si stabilesc cistigatorii intrecerii…scris prost, gindit si mai prost!
2.”au insuflat propriului copil o performanță mincinoasă, comparabilă cu efectele șpăgii…” Bine, dar asa ceva am tot vazut in ultimii ani chiar in prima divizie de fotbal, la seniori. Meciuri trucate, campioana rusinii, butoane, sacose cu bani, ne prefacem ca ne rugam 5 minute si gata! Brasovul adoarme ca prin farmec dupa pauza (cind stii ca-ti iei sigur punctele inapoi de la Viitorul chiar poti doarmi linistit!), Botosaniul se da la o parte, o retrogradata se bucura ca la un titlu cistigat cind incurca contracandidata…Curat murdar, monser! Asa ca saracii parinti, fac si ei ce vad la televizor!

radu (1 comentarii)  •  7 iunie 2015, 18:13

La 13 ani exista jucatori mai buni decat multi seniori.

emilia lupescu (4 comentarii)  •  7 iunie 2015, 18:59

Bună ziua și încă o dată felicitări! Alt articol plin de miez, foarte bine scris. Din păcate așa se întâmplă în zilele noastre, dar nu numai în România. Peste tot părinții și chiar federațiile de sport se agită ca să câștige trofee cât mai multe indiferent prin ce mijloace. Am tot citit despre bănuielile de dopaj din sporturile din Spania și aștept curioasă să văd când se va face o anchetă serioasă pe tema asta.

Dan T. Alighieri (1 comentarii)  •  7 iunie 2015, 20:41

…dupa ceva ani de baschet (pe teren, ca jucator, si apoi o perioada ca arbitru) pot sa spun cu certitudine ca am vazut cum dorinta unei victorii intr-un meci schimba rezultate, comportamente si caractere. Acum 30 de ani se juca baschet cu pasiune, cu bascheti ‘de divizie’, cu mingi tocite si cu echipamente cârpite uneori. Astazi am doar un nepot care joaca baschet, asa ca m-am dus sa vad cum ‘presteaza’ si am constatat ca la ora actuala copiii sunt simpli pioni ai parintilor, care au impresia ca sutele de lei investite in echipamente, impreuna cu sfaturile lor pretioase le fac odraslele un Jordan sau un Kobe. E ciudat sa vezi parinti agitati de parca ar asista la o finala mondiala, dar care nici macar nu inteleg ca baschetul e un joc de echipa, in care interesul de grup primeaza fata de ‘vedetele’ care sunt inca pe bancile scolii. Ar trebui sa adaugam aici si arbitri, care ‘trag’ pe fata pentru anumite echipe, stricând echilibrul psihic al copiilor care incep sa creada ca nu au nici o sansa jucand contra echipelor cu ‘pile’ sau bani. Toate acesta find zise, i-as intreba pe acesti parinti-antrenori, ca si pe arbitri care se lasa cumparati cu o cina: Credeti ca asa se face performanta ? Credeti ca asa va avea România jucatori de calitate români, veniti de la juniori ? Credeti ca daca baiatul vostru e cel mai bun la invattura, trebuie sa fie si cel mai bun sportiv din grupa lui de vârsta ? Sincer, dupa tot ce am vazut si am auzit despre baschetul de azi al cadetilor si juniorilor, prefer sa ma bucur amintirea momentelor cand mergeam cu totii singuri, fara parinti, la antrenamente si jocuri, cu echipamentul intr-o sacosa de un leu, cu bascheti chinezesti, cu profesori, antrenori si arbitri corecti si bucuria de a juca baschet la antrenamente, in jocuri oficiale, dar si pe asfaltul din curtea liceului vecin…

Gabriela Mitroi (1 comentarii)  •  8 iunie 2015, 3:23

Jocuri de culise exista in orice sport, dar cred ca autoarea articolului nu si-a propus aici sa vorbeasca despre asta. Tema acestui articol este ambitia parintilor de a-si vedea copiii „invingatori”, imaginandu-si ca niste meciuri castigate si niste medalii le vor asterne covorul rosu pentru viata. Laudabil ca aleg sa-si aduca copiii in lumea sportului, dar apoi, neintelegand-o, neaga tocmai principiile care fac aceasta lume atat de frumoasa: submineaza autoritatea antrenorului, contesta deciziile arbitrilor, distrug spiritul de fair-play si pe acela de echipa. Isi muta copiii de la un club la altul si nu-i lasa sa prinda radacini nicaieri. Rezultatul este unul catastrofal. Copilul creste intr-un climat conflictual, nu mai respecta nimic si pe nimeni. Sunt parinte si om de sport si am vazut atat de multe excese de acest gen. Cel mai rau e ca nu-i lasa „sa se joace frumos”. Uita ca sunt copii si-i atrag brutal intr-o lume a adultilor care n-are nimic in comun cu sportul.

Elena (1 comentarii)  •  8 iunie 2015, 11:02

Dar oare de ce nimeni nu vorbeste despre „jocurile de culise”?
De ce nu exista teme de articole, documentate cu imagini din filmarile facute de organizatori, privind modul cum arbitrajul schimba soarta unor meciuri de juniori (fapt mult mai regretabil cind e vorba de caractere in formare)?
Ce poti sa-i spui unui copil (si sa nu uitam ca cei de la minibaschet au 8-9 ani), ca parinte sau ca antrenor (mai buni sau mai rai, mai ambitiosi sau mai putin ambitiosi, mai colerici sau mai rezervati….) atunci cind ei stiu ca au fost mai buni, dar cistiga cine trebuie?
Cind se schimba regulamente in timpul turneului pentru ca o anumita echipa trebuia descalificata (vezi turneu final minibaschet 2013 Tg Mures), cum poti sa-i explici micului sportivului? Sau il cumperi cu o excursie la mare?
De ce toata lumea stie cum trebuie sa se comporte un parinte, dar nu comenteaza cum trebuie sa se poarte un oficial al unei federatii si un arbitru?
Un parinte care face o greseala afecteaza educatia copilului sau, dar o „greseala” la nivel de federatie afecteaza sportul la nivel national.
Astept cu interes articole pe aceasta tema, cu luari de pozitii ferme, cu denuntarea erorilor de arbitraj (din pacate intentionate) in baza unor argumente documentate.

[email protected] (1 comentarii)  •  14 iunie 2015, 8:40

Problema este pregatirea slaba a arbitrilor si a antrenorilor din baschetul romanesc,De acsta am ajuns in lumea a 3 a a baschetului.

George (1 comentarii)  •  14 iunie 2015, 13:22

Situatia este prezentata intr-un mod total eronat.
Atata timp cat parintii sunt sponsorii echipei atunci au tot dreptul sa ceara socoteala unor arbitrii sau organizatori corpti !
Este munca copiilor si banii parintilor. De ce trebuie lasati arbitrii si organizatorii sa ‘aranjeze’ ierarhii pe banii si munca altora.
Arbitrii si organizatorii sunt platiti pentru prestatiile lor. Copiii muncesc fara sa fie platiti iar parintii platesc totul.
Este aceeasi situatie JENANTA in Romania cu functionarii publici si politicienii,
contribuabilii platesc iar ei fura din banii publici.
Din cauza intelegerii fenomenului in modul prezentat in articol majoritatea copiilor (si parintilor) renunta la sport inainte de a ajunge la 18 ani !
Se pare ca din greseala (sper) incurajati ceva fals prin acest tip de articol…

PS: pe vremurile apuse elogiate de cineva mai sus partea cu banii era sustinuta de autoritati si nu de parinti ! Oricum si atunci si acum baschetul romanesc a fost inexistent pe plan mondial…
Va rog sa verificati locul ocupat de Romania pe site-ul FIBA ! O sa aveti o surpriza de proportii.

Comentează