Cînd nu mai ai pe cine să iubeşti
Echipele din campionatul românesc nu mai trezesc emoţii. Nici cînd cîştigă şi iau titluri, nici cînd pierd sau retrogradează

Suspansul finalului de campionat 2014-2015 nu a fost suficient. Nu poţi da vina pe plictiseală – nu, nu a fost plictiseală la mijloc, ci efectul unei dezamăgiri generalizate şi perpetue. Dar publicul a jucat cu succes rolul unui copil de grădiniţă care s-a săturat, pur şi simplu, de abstractizări. Nu le înţelege, s-a săturat să le sondeze. Nu sînt pe gustul lui poveştile despre simboluri pierdute şi rătăcite pe unde nimeni nu ştie. Nici despre conducători cu nume importante care, de fapt, vor să plece cît mai repede din club. Publicul pierde şirul, înainte de a se simţi trădat sau dezamăgit. E obosit, la fel de obosit ca nişte fotbalişti pe final de campionat.
Părerea de rău a celor de la Tîrgu-Mureş mi s-a părut mai accentuată decît bucuria Stelei sau a steliştilor, atît cîţi au mai rămas să-şi asume apartenenţa, în urma confuziei de identitate din inima clubului bucureştean. Da, e greu să străluceşti în vreun fel într-un fotbal şters, slab, sărac şi conflictual în toate sensurile. Dar parcă tot mai bine e atunci cînd ai cu cine să ţii, pentru orice motiv, oricît de mic ar fi el. Anul acesta am văzut atîţia stelişti care nu şi-au dorit ca FCSB să ia titlul. Facebook-ul nu a mai vibrat joi seară cum o făcea în anii trecuţi. Şi asta pentru că emoţia, ca orice altă resursă din lume, tangibilă sau nu, se poate consuma dacă nu este întreţinută. Anul acesta, emoţia a lipsit din fotbal. În primul rînd pentru că, anul acesta, fotbalul a lipsit din fotbal. Desigur, au mai fost şi alte cauze, dar principala a fost inexistenţa unei oferte valoroase.
Zîmbetul lui Gabi Tamaş de la finalul meciului dintre Iaşi şi Steaua mi s-a părut cea mai potrivită ilustraţie pentru acest deznodămînt. O poză din alt film, personaje necorespunzătoare, bucurii împotriva curentului, înjurături, tristeţi sau indiferenţe mult mai conturate şi mai prezente.
În Bucureşti, sentimentele mai trăiesc intacte undeva, în Liga a 2-a, începînd cu sezonul viitor. Poate că acolo, în cazul Rapidului, constanţa face mai mult decît promisiunile neonorate şi aşteptările zadarnice ale fanilor devotaţi. În rest, Bucureştiul şi-a pierdut de multă vreme feeling-ul pentru celelalte sporturi. Şi-l pierde acum şi pentru fotbal. Pentru cineva care crede în consecinţe, tot sezonul 2014-2015 este un manual, în direcţii steliste, dinamoviste sau retrogradate.
Dar sînt lecţii care, probabil, nu vor fi învăţate de multă lume, căci şi privilegiul de a învăţa din încîlceală este unul rar. Ca şi privilegiul de a-ţi recăpăta, într-o bună zi, sentimentele.