Scurt review financiar

Poveștile despre bani sau, mai degrabă, despre lipsa lor din sportul românesc par să nu le deranjeze pe personajele implicate atît cît ar trebui

Voi cît ați rezista fără să fiți plătiți la locul de muncă? V-ați mai duce cu […]

Poveștile despre bani sau, mai degrabă, despre lipsa lor din sportul românesc par să nu le deranjeze pe personajele implicate atît cît ar trebui

Voi cît ați rezista fără să fiți plătiți la locul de muncă? V-ați mai duce cu plăcere? Dacă ați organiza proteste, sub ce formă ar fi acestea? Ați alege calea muncitorului zelos, care încă vrea să demonstreze că își îndeplinește partea lui de învoială sau v-ați lua mapa/sapa și ați părăsi clădirea/cîmpul fără să vă mai uitați în urmă?

Știința Bacău, echipă de handbal, și ASA Tîrgu-Mureș, echipă de fotbal, au aceeași problemă de cam tot atîta timp, respectiv de prin iarnă. Jucătorii nu au mai fost plătiți de o groază de vreme. Evident, nuanțarea intervine mai ales în cazul fotbaliștilor, care au salarii bune, pentru care merită să lupte și mai tîrziu, în virtutea contractelor. Totuși…

Neplata drepturilor bănești către sportivi reprezintă primul pas înapoi către amatorism, în cel mai pur sens al acestui cuvînt. E un fel de prizonierat, pe jumătate acceptat, pe jumătate forțat – alimentat de acel „Păi, unde să mă duc de aici?”, semn al dezorientării și al resemnării. Pe undeva, lipsa salariului de pe card te autorizează (a)moral, pe tine, jucător sau antrenor, să faci absolut ORICE atunci cînd intri pe teren. Că bunul simț, transferurile viitoare și reputația nu te lasă să faci așa ceva e cu totul și cu totul altă poveste. Dar zău că persoanele care nu-și îndeplinesc promisiunile făcute sportivilor prin litera unui contract semnat și ștampilat ar merita să primească, într-un schimb cinstit și creativ, tot felul de spectacole pe teren! O surpriză la fiecare etapă. Ce păcat, pe undeva, că normele profesionale, sociale, precum și frica de consecințe inhibă acest gen de mică răzbunare!

Nu cred că antrenorul handbaliștilor de la Bacău, care este Mateo Garralda, fost jucător al Barcelonei, a fost obișnuit în carieră să aștepte la nesfîrșit, fără speranță, fluturașul de salariu. El vine dintr-o lume în care această cutumă, a muncii fără răsplată, se arată mult mai sporadic, spre deloc chiar. Omul pare însă incredibil de înțelegător, deși îndîrjit, și chitit, deși oarecum la modul relaxat și demonstrativ, să facă treabă la echipa cu care s-a procopsit și ai cărei membri reacționează pe măsură. Fără bani, dar cu meciuri cîștigate.

Pesemne e un soi special de adrenalină, acela care, într-un fel misterios, nu te lasă să mori de foame.