Cu drag, domnului profesor

În facultate, Ovidiu Ioanițoaia m-a învățat Presă Sportivă. O preda organizat, în sălile întunecoase și dubioase ale defunctei Școli Superioare de Jurnalistică, dar mai ales o preda la serviciu – pe Brezoianu, în clădirea “Universul”, la Sportul românesc.

Profesorul de […]

În facultate, Ovidiu Ioanițoaia m-a învățat Presă Sportivă. O preda organizat, în sălile întunecoase și dubioase ale defunctei Școli Superioare de Jurnalistică, dar mai ales o preda la serviciu – pe Brezoianu, în clădirea “Universul”, la Sportul românesc.

Profesorul de la facultate însă era foarte diferit de cel de la muncă. Ne cerea, în primul rînd, să știm să scriem corect românește – știa prea bine că nu avea cum să convingă un an de 100 de studenți să iubească sportul. Iar cursurile lui se înșirau sub forma unor povești din călătorii, experiențe personale, amintiri, pe care le ascultai cu speranța că, într-o bună zi, așa ceva ți se va întîmpla și ție.

Într-un fel egoist și rău, mă bucur că drumul academic al lui Ovidiu Ioanițoaia nu a mers mai departe de acea apariție meteorică la SSJ. Nu mi-aș fi dorit ca istoriile sale să se propage în așa măsură, la o asemenea scară încît să existe prea mulți studenți care să le absoarbă și să se bucure de ele.

Pentru orele de Presă Sportivă, de la facultate și de la birou, aș vrea să-i mulțumesc, dacă nu am făcut-o pînă acum.