Cazul „Pirueta”

Sexism sau distracţie pură? Bouchard şi Williams au fost rugate să se învîrtă în faţa publicului. Nadal ce ar trebui să facă, să taie lemne pe teren?

Fetele fac piruete. Se ştie asta de cînd lumea şi pămîntul. Toate sînt […]

Sexism sau distracţie pură? Bouchard şi Williams au fost rugate să se învîrtă în faţa publicului. Nadal ce ar trebui să facă, să taie lemne pe teren?

Fetele fac piruete. Se ştie asta de cînd lumea şi pămîntul. Toate sînt nişte balerine înnăscute, dar de cele mai multe ori camuflate şi luate de val. Uneori, valul duce balerinele înspre cariera de jucătoare profesioniste de tenis. În ianuarie, le găsiţi la Melbourne, Australia. Turneu de Mare Şlem. Sau parada fustelor colorate, a coapselor goale, a verii de la Antipozi, unde surfingul uită puţin de sine ca să facă loc tenisului.

Piruetele însă nu au venit din proprie iniţiativă. Serena Williams şi Eugenie Bouchard au fost rugate de ziaristul care le intervieva să execute o piruetă în faţa publicului. Desigur, o piruetă, uneori, este echivalentul unei reverenţe. Un fel de „Spune mulţumesc, Genie, pentru aplauze!”. Şi Genie, oarecum jenat-zîmbitoare, a făcut-o. Bombănind şi protestînd, a făcut-o şi Serena. Ei solicitarea i s-a părut discriminatorie. Da, e undeva la jumătatea drumului. Te roagă un tip, pe care nu-l cunoşti, nu e din cercul tău de încredere, să te roteşti. Dacă îl refuzi, pari închistată şi înţepată. Şi, dintre toate calificativele de pe lume, fix pe acestea două nu le vrei lipite de tine. Cum să te superi pentru o copilărie? Pentru o joacă? Ce dacă e vorba despre o glumă la limită, în faţa a mii de perechi de ochi, nemaisocotindu-i şi pe cei de acasă, de la televizor?

Williams s-a ferit, cu o diplomaţie fină, să declare că iniţiativa reporterului a fost una de natură sexistă. Dar, întrebîndu-se cu voce tare dacă Federer sau Nadal ar fi puşi vreodată să facă aşa ceva, americanca a ridicat problema într-un fel mult mai subtil. „Dacă fac eu o piruetă sau nu, nu se sfîrşeşte lumea”, a zis Serena, dînd senzaţia că nu acordă incidentului decît un dram nesemnificativ de atenţie. Adică a minimalizat voit un gest menit pe jumătate să distreze tribunele, pe jumătate să le depersonifice pe jucătoare.

În ciuda faptului că lumea luată ca întreg pare că devine din ce în ce mai blindată în faţa emoţiilor şi a senzaţiilor, oamenii, fiecare în parte, au exteriorul din ce în ce mai sensibil. Iar interiorul şi mai şi. Percepem diferit, uneori intenţionat-subversiv, semnalele pe care le primim de la semeni. Uneori, acolo unde le este locul, la dans sportiv de exemplu, piruetele sînt senzaţionale, ba chiar obligatorii. La Australian Open nu ar trebui nicidecum să fie interzise, dar măcar ar fi frumos să vină din dorinţa jucătoarelor, nu din a altcuiva.