Era glorificării celulitei

Pe Internet umblă obsesiv moda „sînt frumos aşa cum sînt”. Ceea ce, filosofic, e adevărat. Dar pe alocuri trist şi, în multe cazuri, total nesănătos

Certăm anii ’90 că sînt cei care au croit femeia-şnur. Fotomodelele anorexice, cu machiaj heroin-chic […]

Pe Internet umblă obsesiv moda „sînt frumos aşa cum sînt”. Ceea ce, filosofic, e adevărat. Dar pe alocuri trist şi, în multe cazuri, total nesănătos

Certăm anii ’90 că sînt cei care au croit femeia-şnur. Fotomodelele anorexice, cu machiaj heroin-chic şi coaste de ogar, cu picioare care păreau că se rup la fiecare pas făcut pe catwalk, au dat definiţia corpului perfect pentru o vreme. Poveştile despre degete băgate pe gît erau atît de frecvente încît trecuseră bariera lumii modei şi se extinseseră în toaletele liceelor. Toată lumea voia să fie Kate Moss, iar uneori preţul plătit era chiar viaţa. Oricît de dramatic ar suna chestia asta. De parcă omenirea intrase într-o noapte a minţii, unde femeile mai ales, dar nu doar ele, uitaseră că dacă nu mănînci dispari.
Am clipit de două ori din ochi şi ne-am trezit douăzeci de ani mai tîrziu.

Este epoca selfie-ului, toată lumea simte nevoia de a se expune celorlalţi. Eu la restaurant cu prietenii, eu cu o felie de tort de ciocolată, singură în bucătărie, eu în fundal, căci în prim-plan e o scenă de food-porn. Fiinţele slăbănoage de odinioară sînt tratate pe Internet drept semipiţipoance şi trebuie automat un strop demonizate şi batjocorite. Este era în care dacă ai celulită, trebuie să pui 20 de fotografii cu tine pe Facebook, sub care să scrii aşa: „Sînt grasă, dar frumoasă!”, „Frumuseţea trece, caracterul rămîne!”, „Nu contează ce zic alţii, dacă eu mă simt bine aşa!” Care este oare adevărata superficialitate: să arăţi bine cu orice preţ sau să îţi imaginezi că întruchipezi perfecţiunea în numele neglijenţei faţă de propriul corp?

Dar aceasta este cea mai importantă întrebare dintre toate, trecînd peste aspect. Oare te simţi bine aşa? Ţi-ai făcut analizele în ultima vreme, între două fotografii care glorifică mîncatul dezordonat, scuzele ca să nu faci sport, schimbarea gărzii la tine în garderobă? Asculţi „All About That Bass” şi ţi se pare că acest cîntec a fost scris pentru tine şi formele tale? Te consolezi cu ideea că eşti împăcat cu felul în care trupul tău face parte din viaţa ta şi crezi că este suficient? Sigur nu te minţi cu toate astea?

Ştii că a cîntări cu 20 de kilograme în plus (desigur, întrebarea este în plus faţă de care standarde?, dar cred că răspunsurile, oricît de variate ar fi, te vor trimite tot în zona prezervării nivelului general de sănătate) înseamnă coloană vertebrală distrusă, genunchi în curs de autoexterminare, inimă sufocată, diabet care de-abia aşteaptă să te pună la pămînt? În acest timp, colesterolul şi trigliceridele îşi freacă palmele ca nişte asasini silenţioşi. Trupul tău se află sub asediu, iar tu eşti principalul duşman în această poveste.

Toleranţa şi acceptarea nu au nici o valoare cînd judecăm o persoană după aspect. Dar dacă tu te percepi în oglindă drept o persoană arătoasă care încearcă să convingă lumea că numai celulita e sexi, eu te văd, în pozele tale, drept o persoană care ar face bine să aibă mai multă grijă de sănătatea ei, mîncînd mai atent şi făcînd sport după puterile sale.