Un monstru mai mic
Novak Djokovici e în continuare cel mai bun tenisman din lume. Dar pare mai puțin invulnerabil, ceea ce îl face mai simpatic
Acum cîțiva ani, imaginea dragonului perfect era Roger Federer. În eleganța sa, elvețianul se alătura ca imagine autoritară […]
Novak Djokovici e în continuare cel mai bun tenisman din lume. Dar pare mai puțin invulnerabil, ceea ce îl face mai simpatic
Acum cîțiva ani, imaginea dragonului perfect era Roger Federer. În eleganța sa, elvețianul se alătura ca imagine autoritară unor alte simboluri supreme din sport. Michael Schumacher, Michael Jordan, Lance Armstrong. Apoi cineva l-a inventat pe sîrbul Novak Djokovici, care, o dată cu urcarea sa, devenise căpcăunul care scotea flăcări pe nas. Urla, se bucura sălbatic, nu ierta pe nimeni. Ți-era teamă să-i ieși în cale, căci e firesc să ți se facă frică de un personaj cu piele indestructibilă.
Probabil că, în ultima vreme, nu este cea mai bună chestie să semeni, chiar dacă de la distanță, cu americanul Lance Armstrong. E mai sigur să pari un monstru mai mic și mult mai simpatic, să te asemeni mai degrabă altui american, Andre Agassi, al cărui număr de Australian Opens cîștigate, respectiv patru, l-a egalat ieri sîrbul.
Djokovici a devenit mai calculat, probabil după finala US Open, pierdută în fața învinsului de ieri, Andy Murray. Pînă și glumele îi sînt puțin mai reținute. Știe să piardă și un set, căci știe că are de unde să le cîștige pe următoarele trei, așa cum s-a întîmplat și ieri, la Melbourne. Are, pe lîngă forță și valoare, șiretenia necesară unui dominator. Este în zilele în care încearcă să găsească și echilibrul în modestie. Este exemplul că era pe punctul să înghită lumea la modul violent, dar s-a oprit la timp. Acum o va înghite, probabil, cu mai multă măsură și căldură. Căldură rătăcită pentru o vreme, printre trofeele numeroase.
Cînd ești numărul unu mondial, ești iubit de mulți și, probabil, urît de și mai mulți. Nu este valabil doar în tenis, dar amintiți-vă, din acest domeniu, pildele recente. Sampras? „Prea serios”. Federer? „Prea precis”. Nadal? „Pe bune, ce e cu mușchii ăia?” Djokovici? „Prea dezlănțuit”. Iar Djokovici parcă își dorește să fie și lider mondial, să redevină și simpatic.
Zilele acestea, la celălalt capăt al rivalității, mult mai simpatic pare Andy Murray, fără să facă eforturi deosebite în acest sens. Îi va veni și lui rîndul să ne devină, într-o zi, antipatic din cauza urcușului în clasamentul ATP sau va avea, pe lîngă talentul și inspirația incontestabile, ghinionul de a fi contemporanul lui Djokovici și de aceeași vîrstă cu sîrbul?