O parte din tine

Acea parte care te-a părăsit. Şi alta nouă, cea care a învăţat să cîştige.

Eduard-Carol Novak are amintiri despre gheaţă. În vis, picioarele lui zboară pe suprafaţa translucidă. Sînt amintirile despre viaţa sa ca patinator de viteză.

Eduard-Carol Novak are […]

Acea parte care te-a părăsit. Şi alta nouă, cea care a învăţat să cîştige.

Eduard-Carol Novak are amintiri despre gheaţă. În vis, picioarele lui zboară pe suprafaţa translucidă. Sînt amintirile despre viaţa sa ca patinator de viteză.

Eduard-Carol Novak are amintiri despre accident. Accidentul de maşină în urma căruia piciorul său drept nu mai este întreg. În locul lui se vede, uneori doar se ghiceşte, proteza. Proteza care i-a oprit lumea în loc, piciorul retezat care i-a adus durere, locul de unde a început să i se schimbe viaţa. În ziua aceea, cînd avea doar 20 de ani, cu talpa sa dreaptă s-au dus unele vise, unele speranţe, unele lucruri banale poate, pe care oamenii care nu au trecut prin ce a trecut el nici nu le mai bagă în seamă. La 20 de ani, mulţi dintre noi nici nu ne-am început drumul. Eduard Novak a fost obligat, brusc şi brutal, să şi-l regîndească. Repede-repede, nu e timp de pierdut! Repede-repede, cît un tur de velodrom de la Jocurile Paralimpice 2012. Repede-repede, cît un record mondial. L-a regîndit de minune.

Şi noua existenţă nu a mai însemnat gheaţă. Ci o bicicletă. Obiectul cu care Novak s-a întovărăşit cald, din dorinţa de a nu ceda, de a nu cădea în plasa depresiei şi a scuzelor faţă de lume şi faţă de sine însuşi. Cealaltă proteză a trupului şi a minţii sale, care l-a dus mai departe şi nu l-a lăsat să se desprindă de sport, de efort, de bucurie. Care nu i-a permis să fie slab.

Pe lînga noua pasiune, sportivul de la Miercurea Ciuc a mai cîştigat ceva atunci. Şi cîştigă zilnic, iar medalia de aur de la Londra nu este decît o confirmare, o extensie firească a reconversiei profesionale şi sufleteşti a lui Eduard-Carol Novak. A cîştigat siguranţa că soluţiile, ieşirile există mereu, din orice împrejurare în care lacrimile şi neputinţa sînt la îndemînă, înainte de orice altceva. Important este să vrei să descoperi aceste soluţii şi să le iei cu tine, peste tot şi oricînd.

A cîştigat dreptul să uite că l-a durut într-o zi, să uite că tragediile se întîmplă chiar dacă eşti foarte tînăr, să uite că în viaţa lui a trebuit să trăiască de fapt două vieţi, dintre care una condiţionată. A cîştigat dreptul să ne spună în faţă, dacă vrea, că limitările sînt născute de creier înainte de a fi născute de trup. A cîştigat dreptul să viseze la mai mult.

Şi nu, nu a obţinut toate aceste drepturi sîmbătă, o dată cu medalia de aur la urmărire, ci acum două decenii, cînd a pierdut ceva esenţial din el. Şi cînd altceva, tot esenţial, şi-a făcut, acolo, cuib.