Întîlnirea de duminică

Sir Bobby Charlton și torța olimpică. Ce fermecător, ce simbolic, ce firesc!

Fotbalul și Jocurile Olimpice nu sînt cei mai buni prieteni din lume. Din patru în patru ani însă, în mijloc de vară, fotbalul vine la Olimpiadă, dar nu […]

Sir Bobby Charlton și torța olimpică. Ce fermecător, ce simbolic, ce firesc!

Fotbalul și Jocurile Olimpice nu sînt cei mai buni prieteni din lume. Din patru în patru ani însă, în mijloc de vară, fotbalul vine la Olimpiadă, dar nu e niciodată vedeta. Se abține din răsputeri să nu ia fața altor discipline, ținîndu-și cea mai mare parte din vedete acasă. Turneul de fotbal de la Jocurile Olimpice, așa mult cît ține el, nu are puterea de convingere și savoarea celor 9 secunde și ceva cît aleargă oamenii rapizi la proba de 100 de metri. Fotbalul se face mic, o concesie ușor ipocrită, dar bine venită.

Fotbalul se face mic la Olimpiadă, dar uite!, se face mare înainte de Olimpiadă. Ieri dimineață, Sir Bobby Charlton s-a numărat printre purtătorii torței olimpice. Dis-de-dimineață, de-abia începuse o nouă zi, dar legenda lui Manchester United poza deja în fața stadionului Old Trafford alături de simbolul antic al întrecerilor supreme. Un simbol alături de un alt simbol. O imagine inedită, puțin ciudată, două bucăți de puzzle, fiecare provenind din universuri diferite. Mai ales că Charlton însuși spunea că nu credea și nu spera că Jocurile vor mai fi vreodată atribuite unui oraș britanic. Imaginea unui omagiu, o reverență reciprocă – Olimpiada îl cunoaște pe fostul campion mondial, iar fostul campion mondial salută acele sporturi care își au măreția lor și campionii lor.

Zîmbetul lui Sir Bobby Charlton din fața stadionul pare sincer. Pare fotografia unui moment care trebuia să se petreacă oricum, firesc în amestecul său nefiresc. Ploua la Manchester ieri dimineață, pentru ca totul să fie și mai natural. Olimpiada a trecut pe lîngă Teatrul Viselor, s-a oprit pentru cîteva minute, ca o promisiune contagioasă, ca o binecuvîntare pentru ce va urma în Anglia în lunile iulie și august.

Fotbalul și Olimpiada nu sînt prieteni buni. Formează doar, în anii bisecți, o alianță dedicată pe jumătate audienței și toleranței forțate. Se încurcă puțin una pe alta, Olimpiada ar trăi bine-merci fără fotbal. Iar fotbalul ar fi mai odihnit și mai relaxat fără Olimpiadă. Imaginea din fața arenei Old Trafford șterge, chiar dacă pentru o zi, ușoara incompatibilitate dintre cele două fenomene. Și oricare dintre fanii lui United care s-a trezit cu noaptea în cap să-l vadă pe ineditul purtător de torță olimpică poate spune, ca într-un film celebru și fără teama de a greși: „This is the beginning of a beautiful friendship!”