Echipa cîștigătoare

Horia Tecău și Robert Lindstedt par uniți și hotărîți. Turneul de la București nu a fost doar o datorie pentru ei

Terenul Central de la Arenele BNR nu este ceva imens. Dacă te obișnuiești puțin cu locul, după ani de […]

Horia Tecău și Robert Lindstedt par uniți și hotărîți. Turneul de la București nu a fost doar o datorie pentru ei

Terenul Central de la Arenele BNR nu este ceva imens. Dacă te obișnuiești puțin cu locul, după ani de privit din tribune, știi orice. Îți găsești cunoscuții din priviri, știi pe de rost sectoarele, ai locuri preferate din care urmărești meciurile. E un spațiu mic, familiar.

Cînd triumfă un român acolo însă, arena principală se face, dintr-o dată, mai mare. Așa s-a întîmplat și sîmbătă, cînd perechea Horia Tecău-Robert Lindstedt a cîștigat BRD Năstase-Țiriac Trophy la dublu, cu 7-6 (2), 6-2, în fața tandemului format din Jeremy Chardy și Lukasz Kubot.

Bucuria a fost autentică, și de pe zgură, și din public. Pe Tecău și pe Lindstedt îi urmărim mai ales de la distanță, acum au ajuns la turneul bucureștean. Și s-au dus pînă în ultimul act, o promisiune împlinită, față de oamenii de pe scaune și față de ei înșiși.

Horia și Robert sînt la cel de-al șaptelea titlu cîștigat împreună, iar echipa lor mică și bazată atît de mult pe contraste crește și se consolidează. Aceste șapte titluri cucerite cot la cot par mai degrabă un început pentru ei, pentru echipa lor restrînsă, care se perfecționează și se leagă și mai bine de fiecare dată cînd intră pe teren.

Cînd unul dă puțin înapoi, celălalt preia comanda. În curînd ar putea să renunțe și la gestul conspirativ de a-și ascunde planurile de pe teren în spatele mîinilor ridicate strategic în dreptul gurilor, căci se vor înțelege, probabil, telepatic. Așa cum fac mecanismele unei echipe, e adevărat, o echipă alcătuită din numai două persoane, o echipă mică, minusculă, cu toate acestea o echipă mare.

Lucrurile vor fi și mai relaxate atunci cînd românii vor renunța la gîndul că Lindstedt e pe jumătate român. Ne place să adoptăm oameni care nu au nicidecum nevoie să fie adoptați, să împingem tricolorul pe umeri care au deja protecția și căldura drapelului lor.

Vrem ca totul să fie îmbibat de genialitatea și temperamentul nostru, de culorile noastre, de ospitalitatea noastră, care este uneori falsă și supralicitată, în treacăt fie spus. Să complicăm lucrurile cînd ele sînt simple ca bună ziua. Un român și un suedez. Se înțeleg bine, joacă bine, evoluează și iau în serios faptul că s-au întîlnit în oceanul larg care este circuitul ATP. Ar trebui să ne ajungă aceste lucruri.