Oana Dușmănescu

Descoperă subiecte de viață în sporturi extreme și povești extreme în sporturi la care toată lumea crede că se pricepe

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Oana Dușmănescu
American Bully

Mai țineți minte istorioara aceea ușor tulbure din timpul Jocurilor Olimpice de la Rio, în care Lochte și alți câțiva înotători americani au inventat că au fost victimele unui jaf armat? De fapt, vandalizaseră, beți, o stație de benzină și […]

...

”It’s coming home, lads”

De ce iubește lumea o echipă pe care, în paralel, o ceartă? Că a avut traseu ușor, că nu a jucat tocmai fotbal, că pe alocuri s-a chinuit pe teren și ne-a chinuit și pe noi, în fața televizoarelor?

Vraja […]

...

Era în care râsul se îneacă

Glumele politice. Glumele întortocheate din fake news, cele care-ți trimit un nod în gât. Știrile gen pamflet, dar nu genul subtil și distractiv, ci cele care par mai amare și mai triste decât cele reale. Toate astea scufundă simțul umorului […]

...

Cele mai complicate lucruri din lume

Primele biciclete au fost inventate la începutul secolului al nouăsprezecelea. De-abia la începutul acelui secol, adică acum vreo 200 de ani. La cât de repede am învățat că trece vremea, descoperirea asta atât de simplă pare că a venit foarte, […]

...

Regi de tot felul

Vineri seara, puteai să ții cu Spania sau cu Portugalia sau cu vreo echipă de pe vreo planetă încă necartografiată. Cristiano e ca un dragon acaparator, devastator, încrezut și imposibil de imitat. Unii spun că dragonii fac prăpăd și nimic […]

...

Echipa cîștigătoare

Horia Tecău și Robert Lindstedt par uniți și hotărîți. Turneul de la București nu a fost doar o datorie pentru ei

Terenul Central de la Arenele BNR nu este ceva imens. Dacă te obișnuiești puțin cu locul, după ani de […]

duminică, 29 aprilie 2012, 10:16

Horia Tecău și Robert Lindstedt par uniți și hotărîți. Turneul de la București nu a fost doar o datorie pentru ei

Terenul Central de la Arenele BNR nu este ceva imens. Dacă te obișnuiești puțin cu locul, după ani de privit din tribune, știi orice. Îți găsești cunoscuții din priviri, știi pe de rost sectoarele, ai locuri preferate din care urmărești meciurile. E un spațiu mic, familiar.

Cînd triumfă un român acolo însă, arena principală se face, dintr-o dată, mai mare. Așa s-a întîmplat și sîmbătă, cînd perechea Horia Tecău-Robert Lindstedt a cîștigat BRD Năstase-Țiriac Trophy la dublu, cu 7-6 (2), 6-2, în fața tandemului format din Jeremy Chardy și Lukasz Kubot.

Bucuria a fost autentică, și de pe zgură, și din public. Pe Tecău și pe Lindstedt îi urmărim mai ales de la distanță, acum au ajuns la turneul bucureștean. Și s-au dus pînă în ultimul act, o promisiune împlinită, față de oamenii de pe scaune și față de ei înșiși.

Horia și Robert sînt la cel de-al șaptelea titlu cîștigat împreună, iar echipa lor mică și bazată atît de mult pe contraste crește și se consolidează. Aceste șapte titluri cucerite cot la cot par mai degrabă un început pentru ei, pentru echipa lor restrînsă, care se perfecționează și se leagă și mai bine de fiecare dată cînd intră pe teren.

Cînd unul dă puțin înapoi, celălalt preia comanda. În curînd ar putea să renunțe și la gestul conspirativ de a-și ascunde planurile de pe teren în spatele mîinilor ridicate strategic în dreptul gurilor, căci se vor înțelege, probabil, telepatic. Așa cum fac mecanismele unei echipe, e adevărat, o echipă alcătuită din numai două persoane, o echipă mică, minusculă, cu toate acestea o echipă mare.

Lucrurile vor fi și mai relaxate atunci cînd românii vor renunța la gîndul că Lindstedt e pe jumătate român. Ne place să adoptăm oameni care nu au nicidecum nevoie să fie adoptați, să împingem tricolorul pe umeri care au deja protecția și căldura drapelului lor.

Vrem ca totul să fie îmbibat de genialitatea și temperamentul nostru, de culorile noastre, de ospitalitatea noastră, care este uneori falsă și supralicitată, în treacăt fie spus. Să complicăm lucrurile cînd ele sînt simple ca bună ziua. Un român și un suedez. Se înțeleg bine, joacă bine, evoluează și iau în serios faptul că s-au întîlnit în oceanul larg care este circuitul ATP. Ar trebui să ne ajungă aceste lucruri.

Comentarii (4)Adaugă comentariu

Stefan (1 comentarii)  •  29 aprilie 2012, 23:11

Pe jumate adevarat. Majoritatea iubitorilor de tenis de pe arena au avut intentii total nevinovate si l-au simpatatizat sincer pe Robert, cred ca exagerati cu aceasta critica. SI m-as mira ca pe Robert sa il fi deranjat, din contra.

deco (1 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 7:08

Felicitari pentru articol, si mai ales pentru partea cu Linsted. E ridicol sa ne apucam acum sa il naturalizam roman. e suedez, dar Tecau e roman, atata timp cat suedezii nu incearca sa il naturalizeze, nu ar trebui sa ne facem nicio grija, ci doar sa fim incantati de rezultatele celor 2, dintre care unul este roman.

durden (15 comentarii)  •  30 aprilie 2012, 14:05

chiar ma bucur pt performanta obtinuta de tecau si lindstedt.imi inchipui ca in spatele ei se afla multa munca si trebuie sa fie ceva cu totul special sa castigi in fata unui public care este de partea ta.ii felicit pe amandoi si astept cu nerabdare o victorie a lor in fata gemenilor bryan!

andra (1 comentarii)  •  2 mai 2012, 16:04

atata timp cat suedezii nu incearca sa il naturalizeze, nu ar trebui sa ne facem nicio grija, ci doar sa fim incantati de rezultatele celor 2, dintre care unul este roman.

Comentează