Mario. Rock star
Despre Balotelli se pot spune multe. Că e sărit de pe fix, obraznic, agresiv. Nu se poate spune însă că nu ar fi fotbalist.
Un meci al lui Manchester City poate fi urmărit cu nesaţ şi de cineva care nu […]
Despre Balotelli se pot spune multe. Că e sărit de pe fix, obraznic, agresiv. Nu se poate spune însă că nu ar fi fotbalist.
Un meci al lui Manchester City poate fi urmărit cu nesaţ şi de cineva care nu are nimic în comun cu fotbalul. De exemplu, de un împătimit al filmului. Intrigă, rătăcire şi revenire, aventură, suspans, dramă, Boy, Interrupted, toate oferite de actorul Balotelli. Aş fi vrut să spun că în regia lui Mancini, dar nu. Regia îi aparţine tot lui Mario, băiatul care pare că are 21 de ani de o veşnicie.
Oricum, echipa şeicilor e în zona crepusculară în întregime, aşa, ca să intrăm şi pe tărîmul serialelor de televiziune. Să recapitulăm. În meciul de sîmbătă, cu Sunderland, în care City a fost condusă cu 1-3, Mario a înscris pentru egalare. După care s-a certat cu Kolarov să bată o lovitură liberă, în huiduielile propriilor lui suporteri. A înscris un gol minunat de 2-3. Iar după un minut şi 9 secunde, partenerul său de hîrjoneală, acelaşi Kolarov, a egalat. Visul lui City de a deveni campioană în Anglia se îndepărtează, dar senzaţia de a-l avea în echipă pe nebunul Balotelli rămîne un fior de imprevizibil săptămînă de săptămînă.
Mario Balotelli ar fi fost vedetă în orice domeniu şi-ar fi ales să-şi facă drumul în viaţă. Nenumăratele prostioare cu semnătura de Peter Pan le face parcă numai noaptea. Ziua, pe teren, îşi vede de treabă şi, cel puţin în teorie, nimeni nu ar avea ce să-i reproşeze la capitolul fotbal. Este băiatul rău, dar de fapt este băiatul bun. Este mereu, mereu certat – sîmbătă Mancini a apreciat că Balotelli a jucat prost. „Treaba lui Balotelli este să aducă diferenţa în timpul meciului, nu să aştepte pînă în ultimele minute”, a spus italianul despre celălalt italian. Poate are dreptate. Poate pentru Mario trebuie inventat fotbalul individual, ca să nu se mai supere nimeni. Oricum, criticile par să treacă prin el ca printr-o perdea de fum. Vorbeşte fără cap, sparge conferinţele de presă de la fosta sa echipă, Inter, cu degajarea unui Terminator, îşi permite să nu dea mîna cu nimeni la final de meci.
E un Mr. Hyde care îl ascunde pe Dr. Jekyll, nu invers, ca în scrierea lui Robert Louis Stevenson. Şi de cele mai multe ori îl ascunde bine de tot. E tot ce bunul simţ şi civilizaţia resping mai puternic, etichetîndu-l ca model negativ, ca măr stricat. Cu toate acestea, nu prea se aud voci categorice care să spună, clar şi raspicat: „Mie de Balotelli ăsta nu-mi place!”
Dacă aş fi antrenor, mi-aş dori să am un Balotelli în lot. Nu, nu mai mulţi, unul singur mi-ar fi mai mult decît suficient.