25 de ani şi-un sfat

Un timp îndelungat, chiar şi pentru Ferguson. Doar că scoţianul nu crede că acesta e motiv să se oprească.

Din gura lui, într-un mod absolut misterios,  vorbele nu sună cu nuanţe înfumurate sau lipsite de bun-simţ. Chiar şi atunci Sir […]

Un timp îndelungat, chiar şi pentru Ferguson. Doar că scoţianul nu crede că acesta e motiv să se oprească.

Din gura lui, într-un mod absolut misterios,  vorbele nu sună cu nuanţe înfumurate sau lipsite de bun-simţ. Chiar şi atunci Sir Alex Ferguson spune că se consideră un fenomen şi că recordul lui de 25 de ani petrecuţi pe banca lui Manchester United nu poate fi egalat de nici un alt manager. Şi mai ales replica, de o genialitate venită de la capătul bun al umorului: „Sînt prea bătrîn să mă retrag”.

Nu miroase a infatuare ce spune Ferguson sau, chiar dacă aduce vag, nu poate fi contrazis. Pentru că, dintr-un punct de vedere ultrapersonal, de fapt unic în lume, scoţianul are dreptate. Nimeni nu s-a adaptat atît de bine la toate schimbările pe care le-a cunoscut fotbalul – cel mai tare fotbal din lume. Nu doar că a supravieţuit cu eleganţă, dar a şi contribuit decisiv la aceste schimbări dintr-un sfert de secol. „Cînd îmbătrîneşti, sfatul meu este să nu ieşi la pensie”, spune Ferguson.
Îi e şi uşor să vorbească. Probabil pe CV-ul lui, care nu conţine nicidecum multe slujbe, ci doar multe-multe realizări la acelaşi angajator, s-ar bate grămezi de oameni din fotbal. Acum are 70 de ani, dar nu ar fi de mirare dacă Sir s-ar aşeza pe bancă şi la 80, şi la 100. Adevărul e că atîta experienţă trebuie continuată, atîtea războaie merită povestite şi, pe cît posibil, repetate.

În plus, Ferguson apelează cu şiretenie măiastră la un alt argument, mai uman şi mai lacrimogen. „La vîrsta mea, dacă m-aş retrage din fotbal, ce aş şti să fac altceva? Nimic. Ce aş mai fi? Nimeni”, se fals-lamentează el, deşi ştie că nu e un om obişnuit, deci niciodată nu ar putea ajunge un pensionar obişnuit.

Acum cîţiva ani, vizionarea filmului de animaţie Madagascar 2 a adus la un moment dat în prim-plan personajul unei turiste vîrstnice şi ţîfnoase, care, ameninţată să piară pierdută prin Africa, a exclamat şi ea: „Sînt prea bătrînă ca să mor”. Pe lîngă diferenţele clare dintre ea şi Sir Alex Ferguson – desen animat versus om în carne şi oase, americancă versus britanic şi alte cîteva, mai puţin relevante – esenţa replicilor celor doi e una singură. Că atunci cînd te uiţi înapoi şi nu vrei să renunţi, înseamnă că mai ai ceva de făcut, acolo, pe mica ta planetă. Cînd neliniştea e mai apetisantă decît canapeaua de acasă, adrenalina încă mai ţine loc de tinereţe. Cînd simţi că nu ai obosit deşi anii din buletin spun cu totul altceva, înseamnă că ştii cît valorezi. Viu sau mort. Pensionat sau în activitate.