Mame de suporteri și jandarmi
Cîteva considerații pe marginea articolului „Lege și ordine VS umilință și tortură”, publicat duminică în Gazetă
Sîmbătă, 7 septembrie 2013, adică a doua zi după meciul România-Ungaria, șeful Jandarmeriei organiza o conferință de presă, în care anunța bilanțul confruntărilor cu […]
Cîteva considerații pe marginea articolului „Lege și ordine VS umilință și tortură”, publicat duminică în Gazetă
Sîmbătă, 7 septembrie 2013, adică a doua zi după meciul România-Ungaria, șeful Jandarmeriei organiza o conferință de presă, în care anunța bilanțul confruntărilor cu suporterii maghiari și români. În ce-i privește pe aceștia din urmă, colonelul Mircea Olaru declara, cu siguranța șefului convins că oamenii săi și-au făcut datoria:
„Am dejucat intenţia suporterilor rapidişti, stelişti sau dinamovişti în a se întâlni pe traseu si de a organiza confruntari. In zona Clubului Dinamo, am reţinut 41 de persoane care erau pregătite cu bâte, lanţuri şi cocktailuri Molotov, pe care doreau să le arunce în mijloacele de transport ce se întorceau de la arena sportivă. Aceştia au fost conduşi la secţia de poliţie, iar împotriva lor se efectuează cercetările legale”
Despre declarația de mai sus, trei dintre cei reținuti au afirmat pentru Gazetă două lucruri clare: este incompletă și conține o eroare. Înainte să fie duse la secție, persoanele la care făcea referire colonelul Olaru au fost supuse unor tratamente inumane, fiind maltratate și umilite, iar numărul lor nu este 41, ci 42. Suporterul care în jurul orei 04:00 dimineața nu le ieșea jandarmilor la număr fusese bătut în fața secției și dus cu „Smurd”-ul la Spitalul Pantelimon. Purta un tricou negru, personalizat, „Dacii liberi”.
Mai mult, conform șefului Jandarmeriei, „nici un cetăţean al Capitalei nu a suferit vreo vătămare corporală”, ori și această informație, prezentată ca o concluzie a conferinței de presă, este greșită, spun suporterii cu care am vorbit. În realitate, toate cele 42 de persoane au suferit vătămări corporale, unii grave, printre ei aflîndu-se și cetățeni ai orașelor Cluj, Tîrgu Jiu și Constanța. Vinovați și nevinovați, la grămadă.
Jandarmeria a negat, iar suporterii merg în Instanță.
Gazeta a pus față în față variantele celor două părți în ziarul de ieri, așadar. Dacă l-ați ratat, nu-i nimic, puteți citi oricînd articolul pe Gazeta Digitală. Ce urmează acum sînt doar cîteva observații personale.
E adevărat, Jandarmeria și-a făcut datoria, întrebarea e: „cum”?
În ultmele trei zile am stat de vorbă cu ei, suporteri și jandarmi, la telefon sau față în față. Ce mi-au spus am pus în ziar, atît cît mi-a permis spațiul, iar ceea ce am simțit vă spun acum.
Și unii, și ceilalți vorbesc despre partea cealaltă cu o adversitate pe care aș îndrăzni să o numesc, responsabil și onest, URĂ. Vă redau doar o scenă, una care m-a șocat.
Unul dintre suporteri povestește: „Lîngă mine era un băiat căzut, care era lovit cu picioarele de către ,țestoase,. După ce au obosit, i-au strigat să se ridice, iar el a zis că nu poate. ,Vrei să vezi că poți?, l-au întrebat, și au început să numere. Cînd au ajuns la 3, unul dintre jandarmi a început să-l lovească din nou, și mai tare! Din spate a venit un alt jandarm, care s-a oprit în dreptul lui și i-a zis: ,Uită-te la mine!, Mascatul era o femeie, care ținea în mînă o sticlă cu benzină. Puștiul acela nimerise pe o parte, iar în momentul în care a ridicat capul, aceasta i-a turnat benzina pe față, după care l-a întrebat: ,Ia zi, mai ești ultras dacă aprind și bricheta?,”
*Sticla era una dintre cocktailurile Molotov la care făcea referire colonelul Olaru.
Cîteva ore mai tîrziu, cînd lucrurile s-au liniștit, suporterul și un jandarm, poate unul dintre cei care loveau, poate altul, vorbesc în interiorul secției ca doi OAMENI, de data aceasta, cu luciditate și calm:
– OK, m-ati găsit în Dinamo, mi-ați cerut să ma culc, m-ați reținut, m-ati adus la circă, am dat declarație, se investighează cazul … OK … dar nu sînt de acord cu bătaia, bătaia nu a fost OK. Cum ați putut să ajungeți pînă într-acolo încît să turnați benzină pe noi?
– Dar tu te-ai gîndit că am copil acasă și că acum puteam să fiu ars dacă aruncai incendiara aia pe mine?
Atît întrebarea, cît și răspunsul, pe mine m-au zdruncinat. Adevărul e la locul lui, așa cum îl știm de o viață, la jumătate, dar chiar aici s-a ajuns!?
Vorbind cu ei, așadar, am simțit ură, iar acum simt nevoia să le spun doar atît: opriți-vă, altfel celebrul mesaj: ” Mamă, am plecat la meci, nu știu dacă mă mai întorc acasă”, va deveni, într-un moment nenorocit, știre. Unii vă urmați pe stadion pasiunea, alții veniți acolo la serviciu – ce difență ar face pentru o mama dacă moartea ar veni de la o lovitură de scut în gît sau de la o piatră care își face loc pe lîngă cască?