S-a născut un portar. Şi o echipă?
Fără plonjoanele lui Pantilimon, am fi discutat azi despre scorul înfrîngerii şi despre posibili succesori ai lui Răzvan
În 1982, cu alt Lucescu pe bancă, cel mare, echipa naţională a jucat un meci eroic. La Florenţa, contra Italiei. Italia, încununată […]
Fără plonjoanele lui Pantilimon, am fi discutat azi despre scorul înfrîngerii şi despre posibili succesori ai lui Răzvan
În 1982, cu alt Lucescu pe bancă, cel mare, echipa naţională a jucat un meci eroic. La Florenţa, contra Italiei. Italia, încununată cu mai puţin de jumătate de an în urmă campioană mondială. A fost 0-0. Partida l-a redat pe Silviu Lung „naţionalei”. Venea după alt meci mare, la Bordeaux cu Craiova Maxima. Era sezonul în care Universitatea a mîngîiat timp de o repriză finala Cupei UEFA. Peste ani, Lung avea să declare: „Nea Mircea m-a convocat chiar pe aeroport, la întoarcerea din Franţa. Am ezitat, echipa naţională mă uitase… Dar am spus <da>, cuvînt de care uneori depinde totul în viaţă”.
Omul numărul unu al meciului de pe „Stade de France” a fost Costel Pantilimon. Peste Remy, peste Nasri, peste Chivu şi chiar peste tuşierul portughez care a ţinut steagul jos, aşa cum o făceau pe vremuri arbitrii de casă la Bistriţa sau la Piatra Neamţ. Fără paradele şi plonjoanele sale, n-am mai fi vorbit azi de niciunele. Am fi contabilizat golurile, unii ar fi cerut demiterea urgentă a lui Răzvan, alţii ar fi vorbit despre viitor şi ar fi făcut calcule. Dacă batem Bosnia la ei şi la noi, dacă Albania… Dacă Belarus… Dacă va fi convocat Mutu pentru amicalul cu Italia.
Aşa, măcar putem vorbi despre Costel Fane Pantilimon. Va împlini 24 de ani în februarie. A semnat cu Timişoara cînd avea 19 şi a stat în umbra lui Marius Popa alţi 3. Pînă ce Marian Iancu s-a certat cu Popa pentru o prelungire de contract, a dat poarta de la Poli pe mănuşile tipului de „doi metri zero trei” şi asta a fost. Vorba lui Lung, cîte depind de un „nu” sau de un „da”! În viaţă sau în fotbal, cum vreţi.
Am mai putea vorbi şi despre „forţa grupului” din repriza secundă. Dar cum un meci de fotbal are de peste o sută de ani două reprize, amînăm pentru la primăvară. Semne bune ar fi. Cu atît mai mult cu cît Bosnia şi Belarus, contracandidatele noastre, iată unde sîntem, nu bat nici ele pe nimeni. Şi am mai putea vorbi, ca să ne dăm bine pe lîngă compatrioţii lui Sarkozy şi ai lui Platini – ‘trăiţi, şefu’, cum ar spune brigada portugheză – despre fantastica susţinere a celor 79.000 de pe „Stade de France”. Faţă de o echipă care se făcuse de rîs luna trecută pe acelaşi teren în faţa egalei Luxemburgului!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Toate articolele