joi, 5 martie 2009, 2:56
Un fiu de păstor din Afghanistan urcă în ring şi cîştigă titlul de campion al Franţei la juniori. Are 17 ani, un nume greu de pronunţat, Sharif Hassanzade, şi o istorie pe măsură. Acum 3 ani, s-a refugiat cu familia […]

Pare lucrul cel mai uşor din lume, rîsul. De aceea faţa lui Zicu, aprinsă ca un foc de artificii, a trecut razant prin cadrul primei etape. Plîngea de bucurie după golul marcat cu Pandurii. Singurul atins sub armură a fost [...]
marți, 3 martie 2009, 7:19

A început campionatul, s-a pus iar placa. Eternele declaraţii, eternele suspiciuni de joc corect şi bănuieli de arbitraj impecabil. Ca să nu repete aceleaşi fraze, etapă de etapă, şefii din fotbal ar putea proceda ca în bancul povestit de scriitorul [...]
luni, 2 martie 2009, 7:22

Ce caută Adrian Ilie în Cecenia? Bani? Mulţi, mulţi bani? Foarte mulţi bani? La 34 de ani, s-a dus să-şi facă testele medicale în Germania. Pe 12 martie, se va prezenta la reunirea lotului de la Terek, pe un stadion [...]
joi, 26 februarie 2009, 3:32

„Tot personalul clubului va lua măsuri pentru reducerea consumurilor de energie electrică, apă şi gaze naturale”, semnat „Conducerea”. Anunţul, redactat într-o subtilă limbă de lemn, poate fi citit pe toţi pereţii la CS Dinamo. Autorul nu este administratorul de la [...]
miercuri, 25 februarie 2009, 3:23

Cînd Bojan Krkic a împlinit 18 ani, vara trecută, şefii de la Barcelona i-au mărit salariul de la 60.000 de euro pe sezon la 1,75 milioane de euro. Nu e rău deloc pentru un puşti!
Tînărul Krkic e cel mai [...]
marți, 24 februarie 2009, 3:37

Să ne prefacem că n-am auzit asta. Punem mîinile peste urechi. Andone vorbeşte despre Culio. Explică, într-un interviu la Pro TV, de ce nu l-a mai folosit titular: „Păi, ştia Culio să joace fotbal în România, venit fiind din Chile [...]
vineri, 20 februarie 2009, 6:47

După cum era de bănuit, criza nu i-a oprit din cercetat pe cercetătorii americani. Printre altele, sînt pe cale să lanseze un tratament revoluţionar pentru medicina sportivă.
E o veste bună pentru fotbaliştii care au trei meciuri pe săptămînă, comentează [...]
miercuri, 18 februarie 2009, 7:08

Becali îl acuză pe Mureşan că i-ar fi „vîndut” un meci în 2005. Un blat este foarte greu de probat, mai ales unul de acum cîţiva ani. Nu pentru că oamenii uită, ci pentru că au memorie selectivă. După patru [...]
vineri, 13 februarie 2009, 6:43

„Bine că a murit Hitler!”, a exclamat un vînzător din Londra înzăpezită, citat de „Time”. „Dacă trăia, n-ar fi avut nevoie de Blitzkrieg, pur şi simplu venea peste noi şi ne ocupa”. E rost de umor englezesc chiar şi în [...]
joi, 12 februarie 2009, 2:00

Auziţi? Încă? Şefii din fotbal vorbesc şi vorbesc, din ce în ce mai tare, din ce în ce mai mult. Discuţiile lor sînt înregistrate şi apoi, pe marginea lor, apar alte discuţii. Vorbe, vorbe, vorbe. În vremea asta, un puşti [...]
vineri, 6 februarie 2009, 7:24

Dat fiind că au o singură obligaţie, aceea de a-şi susţine echipa, suporterii vor mai multe drepturi. În primul rînd, o lege care să le permită să aprindă pe stadion torţe, petarde, fumigene, cutii de lapte praf cu carbid, pocnitori, [...]
miercuri, 4 februarie 2009, 7:27

În anii ’30, savanţii credeau că descoperiseră toate, dar absolut toate particulele posibile şi că modelul atomic era numai bun de bătut în cuie. Dar, cînd nimeni nu se aştepta, în razele cosmice s-a mai descoperit o particulă. „Cine a [...]
duminică, 1 februarie 2009, 3:08