Cămătarii

Patronul Stelei a dat cinci milioane de euro la bugetul clubului în 2008 şi a luat în 2009 tot cinci milioane de euro. Banii lui, clubul lui. De vreme ce donaţiile la Patriarhie pot fi cerute înapoi, de ce să […]

Patronul Stelei a dat cinci milioane de euro la bugetul clubului în 2008 şi a luat în 2009 tot cinci milioane de euro. Banii lui, clubul lui. De vreme ce donaţiile la Patriarhie pot fi cerute înapoi, de ce să nu fie retrase donaţiile la o echipă de fotbal?

Nu căutaţi vreun sîmbure capitalist în toată povestea, pentru că n-o să-l găsiţi. Nu avem de-a face cu firme şi investitori. Economia Ligii 1 n-a ajuns în stadiul ăsta. Putem vorbi, în schimb, despre acte de milostenie, sclavagism modern şi cămătărie în cel mai cras stil fanariot. În nici un caz despre capitalism.

Patronii nu sînt patroni, ci creditori-binefăcători. Un fel de tutori financiari care împrumută cluburile, uneori cu dobînzi imense, cum arată rechizitoriul din Dosarul Transferurilor. Ca într-un cerc vicios al pomenii, ei miluiesc cluburile şi tot ei profită de pe urma milosteniei, aşa cum profită „peştii” de cerşetori. Echipele sînt gestionate jenant, la limita falimentului, fără transferuri, fără terenuri, fără bani de prime şi salarii. Primesc atît cît să nu moară. În rest, tot ce se strînge în căciulă se varsă în buzunarul patronilor. Milogii lor, banii lor.

Deocamdată, în România, cerşetoria e legală. Şi nu-şi bate nimeni capul să controleze banii care trec prin cutia milei. Asta ar explica de ce şefii de la Steaua, Rapid sau Dinamo preferă sistemul verificat al cămătăriei sentimentale în locul investiţiilor pe termen lung, care ar aduce mai mulţi bani în vistieria cluburilor. Şi ar mai fi un motiv pentru care fotbalul rentează: în cutia milei intră numai bani gheaţă. O adevărată mană cerească pe timp de criză.