Un dinte jumate împotrivă

O lovitură de sabie prin mască. Cum o fi? I-a rupt un dinte şi jumătate. N-a apărut nici un medic pe planşă, cu fiola de xilină. De pe margine, Covaliu a murmurat, mai mult pentru sine: „A fost vina lui!”.

[…]

O lovitură de sabie prin mască. Cum o fi? I-a rupt un dinte şi jumătate. N-a apărut nici un medic pe planşă, cu fiola de xilină. De pe margine, Covaliu a murmurat, mai mult pentru sine: „A fost vina lui!”.

Apoi a intervenit, probabil, una dintre reacţiile acelea deştepte ale sistemului nervos, care blochează durerile de nesuportat. Falca i-a amorţit atît cît a fost nevoie, stelele verzi au răsărit şi au apus. A început să vadă din nou şi a încheiat lupta. Înainte de premiere, Florin Zalomir şi-a căutat repejor dintele şi l-a pus în buzunar.

A trecut atît de repede pe prima pagină. Prea repede ca să-i reţinem chipul, minus dinte, plus titlul mondial. Prea repede ca să ne înveţe cum se simte o lovitură de sabie prin mască şi cum se numără stelele înainte de ultimul asalt. 

Zalomir nu e un personaj care să iasă în faţă. Probabil nici nu i se pare că a făcut mare lucru. În Legiunea Străină, după o asemenea ispravă n-ar fi primit nici măcar felicitări. Nici vorbă de medalie şi flori. Cel mult, i s-ar fi atras atenţia că a fost vina lui. Restul e scris în Codul Onoarei: să lupţi fără ură şi fără pasiune, să te comporţi demn, dar modest.

„Mi-am rupt genunchii pentru echipa reprezentativă şi mulţi uită asta”, s-a plîns Mutu. Dacă şi-a rupt ceva jucînd fotbal, n-a fost vina lui. A fost alegerea lui. Florin Zalomir şi-a rupt un dinte jumate. Şi aproape toţi am uitat asta. Ori vom uita curînd.