Dubla măsură a Cenuşăresei

La Sevilla, campioanei României i-a lipsit un campionat

Dacă Unirea a avut momente de joc bun, s-a întîmplat din acelaşi motiv pentru care finanţatorii-spectacol reuşesc să vorbească decent şi adunat, cînd se află în Parlamentul European. Se poate şi altfel. […]

La Sevilla, campioanei României i-a lipsit un campionat

Dacă Unirea a avut momente de joc bun, s-a întîmplat din acelaşi motiv pentru care finanţatorii-spectacol reuşesc să vorbească decent şi adunat, cînd se află în Parlamentul European. Se poate şi altfel. Dar de ce se poate numai în afară, numai în Champions League sau la Bruxelles?

În primul rînd, pentru că nu există nici presiunea, nici obişnuinţa. În propria ogradă, putem călca regulile în picioare, cu riscul de a deveni exponenţiali. Putem trage pe dreapta un meci fără să ieşim din cursă. Mediul din fotbalul românesc încurajează jocurile, nu jocul. Campionatul intern nu e atît de competitiv încît să fie nevoie să te întrebuinţezi la maximum meci de meci. Ori să porţi crampoane. Cu unele excepţii, poţi să te prezinţi fără probleme şi în şlapi. Basmele de care amintea Mihai Stoica înainte de meci rămîn basme. Singura asemănare cu Cenuşăreasa e senzaţia de desculţ pe care-o resimt probabil băieţii lui Dan Petrescu, după 45 de minute de asediu.

„Ne-am speriat!”, a explicat antrenorul Unirii. S-au speriat, ca tot omul, de necunoscut. Nu te întîlneşti prea des în Liga 1 cu echipe care să construiască, să nu obosească după 20 de minute, să gîndească mai repede decît aleargă şi să lucreze cu laserul fazele fixe. Cu tot ineditul situaţiei, campionii României au fost buni soldaţi. „Soldăţeii lui Petrescu”: riguroşi, muncitori şi disciplinaţi, cum i-a descris presa spaniolă. O armată, dar o armată fără vocaţie pentru cuceriri. Fără graţie. Încă trebuie să ne tăiem degetele şi să ne strîmbăm de durere ca să ne încapă piciorul în ghetele Ligii.

Nu e doar o problemă de mentalitate, ci o problemă de sistem. Şi nu e doar problema Unirii, ci a tuturor echipelor româneşti. Care ar trebui să joace 34 de meciuri din 34 în campionat, ca să nu se sperie în Ligă. Asta înseamnă nişte eforturi în plus, desigur. Dar numai în basme metamorfozele bostanilor şi salturile de nivel se produc fără efort.

Dacă n-am mai aplica dublul standard, dacă Cenuşăreasa n-ar avea două măsuri la ghete, dacă n-am fi bine crescuţi doar la Bruxelles şi concentraţi doar la Sevilla, lucrurile ar începe să se schimbe. Şi poate la un moment dat ne vom bate şi noi pe teren ca şi cum am avea ceva de pierdut.