Vă e frică de Franţa?

„Tricolorii” înfruntă un adversar suficient de puternic încît să se teamă Din cauza oboselii, Chivu a părăsit mai repede antrenamentul de joi seară. Dar, la conferinţa de presă dinaintea plecării, a avut puterea să-i dea unui jurnalist francez nemuritoarea replică […]

„Tricolorii” înfruntă un adversar suficient de puternic încît să se teamă
Din cauza oboselii, Chivu a părăsit mai repede antrenamentul de joi seară. Dar, la conferinţa de presă dinaintea plecării, a avut puterea să-i dea unui jurnalist francez nemuritoarea replică la nemuritoarea întrebare: „Vă e frică de Franţa?”. „Dar vouă vă e frică de noi?”, a întrebat căpitanul „tricolorilor”.

„Nouă ne-a fost frică şi de meciul cu Feroe”. Răspunsul acesta de muritor reprezintă, de fapt, definiţia spontană a mentalităţii de învingător. Da, francezilor le e frică. Se tem de Feroe, de România, de Brazilia, de San Marino, de Italia, de Maroc, de Austria. Nu există meci de care să nu se teamă. Pentru că e fotbal şi în fotbal orice este posibil, iar o anumită doză de frică e normală.

În ultima vreme se tem şi de publicul lor, „mai mult spectator decît suporter”, cum îl descria Anelka. „Dacă nu le place spectacolul din teren, să fluiere la sfîrşit. Ca la teatru sau la cinema! Să se ridice şi să plece, dar să nu ne deranjeze în timpul meciului!”, a cerut Domenech, într-un interviu preluat de „L’Equipe”. Se tem să cînte imnul, se tem să nu-i vină lui Domenech vreo idee. Se tem că această „echipă de talente” nu va deveni „o echipă de talent”, cum s-a exprimat elegant preşedintele federaţiei de la Paris. Şi totuşi, reacţionează diferit faţă de ai noştri la teamă. Probabil se tem de mai mult timp. S-au învăţat cu frica, au ajuns s-o cunoască şi s-o domesticească. Frica face parte din joc. Discută deschis despre ea.

Se tem înainte de meci, dar pe teren joacă fotbal. La capitolul reacţii, stăm incomparabil mai bine decît ei. Noi bravăm cît cuprinde. Numai că tradiţia eroismului românesc în fotbal începe cu declaraţiile dinainte de meci şi se termină, in general, o dată cu fluierul de start. Paralizăm în loc să acţionăm.

Mentalitatea de învingător nu înseamnă să faci paradă de curaj, să păşeşti ţanţoş printre blitzuri şi să arunci provocări de genul: „Mergem la Paris să cîştigăm!”. Mentalitatea de învingător presupune, în primul rînd, să ai puterea sincerităţii şi a lucidităţii. Cu riscul de a părea caraghios cînd afirmi că te temi de Feroe.

Jucătorii noştri ar trebui deprinşi să-şi stăpînească frica, nu s-o ascundă, după străvechile canoane macho. Nu e ruşinos să te temi, ruşinos e să refuzi lupta, să bagi capul în nisip şi autocarul în poartă. Va veni probabil şi ziua cînd „tricolorii” vor recunoaşte deschis că le tremură picioarele cînd se gîndesc la meci, fie el cu Feroe sau cu Franţa. Asta se cheamă să intri în atmosferă! Cînd vor declara fără jenă: „Ne temem cu Mutu, ne temem fără Mutu, ne temem să nu luăm o ploaie de goluri, ne temem de reacţia publicului, ne temem de reacţia noastră, ne temem dimineaţa, la prînz şi seara, murim de frică!”. Dar, cu toate astea, cînd vor intra pe teren…