Cum să ascunzi un trofeu

Federaţia a organizat Supercupa în clasicul stil cenuşiu-obscur

„Dacă finala Cupei se juca fără spectatori, nu existau incidente”. Aşa a sunat concluzia lui Mircea Sandu, după agitata finală a Cupei de la Tg. Jiu. În viziunea federală, meciul de fotbal […]

Federaţia a organizat Supercupa în clasicul stil cenuşiu-obscur

„Dacă finala Cupei se juca fără spectatori, nu existau incidente”. Aşa a sunat concluzia lui Mircea Sandu, după agitata finală a Cupei de la Tg. Jiu. În viziunea federală, meciul de fotbal ideal se dispută fără spectatori. Anchetele, fără procurori, iar alegerile la şefia FRF – fără contracandidat.

Nu e de mirare, prin urmare, că organizatorii de la Casa Fotbalului n-au consumat cine ştie ce energie creativă pentru a promova Supercupa. Au fixat data, ora şi locul. Şi au aşteptat să treacă zilele, după principiul micului deranj federal cînd vine vorba de a atrage oamenii la stadion. Cu cît mai puţini, cu atît mai bine deloc.

Ce altceva puteau face să popularizeze evenimentul? Iată ce: pentru a patra oară în ultimii 16 ani, italienii şi-au mutat Supercupa în străinătate. Inter şi Lazio se vor bate pentru trofeu la Beijing, în „Cuibul de Pasăre”. Supercupa Franţei a trecut anul ăsta Oceanul. Bordeaux şi Guingamp s-au întîlnit tocmai la Montreal. E drept că Guingamp, o comună bretonă, are mai multe locuri pe stadion, 18.000, decît locuitori, 8.000. Dar nu din cauza lipsei suporterilor a fost mutată Supercupa, ci pentru a promova fotbalul francez în Canada. Ca orice industrie, fotbalul îşi caută noi pieţe de desfacere, din Alaska pînă în Africa de Sud, din Siberia pînă în Filipine. UEFA, FIFA şi federaţiile occidentale nu aşteaptă publicul să vină la meciuri. Se duc în întîmpinarea lui, chit că trebuie să-l scoată din peşteră sau din igloo.

FRF tratează în continuare publicul ca pe un soi de fatalitate. Nu depinde de organizatori dacă oamenii vin sau nu la stadion. Depinde de numărul de suporteri ai fiecărei echipe. „CFR şi Unirea nu prea au fani. Şi dacă lăsam intrarea liberă, tot dracu’ ăla era, nu venea nimeni!”, a explicat Lupescu, într-un cotidian central. După o astfel de declaraţie, fanii celor două echipe ar trebui să-i ceară federaţiei banii înapoi. De vreme ce directorul FRF îi consideră cantitate neglijabilă. De vreme ce „tot dracu’ ăla e”, cu sau fără publicul din Cluj, Urziceni, Timişoara, Vaslui, Tg. Jiu, Constanţa, Iaşi sau orice altă localitate din România.

Dacă FIFA, de exemplu, gîndea la fel, n-ar fi organizat vreun turneu final în SUA ori Coreea de Sud. Iar UEFA n-ar fi refuzat ca Unirea să joace meciurile din Liga Campionilor în Austria. Cei 16.000 de locuitori ai Urziceniului contează pentru oficialii de la Nyon, tot atît cît valurile de pe Anfield.

De fapt, pentru FRF, „tot dracu’ ăla e” şi dacă se umple stadionul. Proasta organizare a finalei de la Tg. Jiu stă mărturie. Federalii nu sînt capabili să gestioneze relaţia cu nici un fel de public, numeros sau nu, terestru sau nu.

În schimb, pot scufunda în anonimat şi evenimente populare prin tradiţie, ca meciurile „tricolorilor”, de pildă.

În caz că va fi terminat la timp Stadionul Naţional, va fi interesant să numărăm spectatorii la finala Europa League promisă Bucureştiului. FRF are timp să caute soluţii de promovare. Sau măcar să ia în calcul ideea promovării. Ar putea începe prin a se ocupa întîi de propria imagine. Pînă acum, marketingul federal constă într-o lungă înşiruire de gafe. De la părerile grosiere despre public la detaliile enervante, cum ar fi sigla FRF pe echipamentul purtat de Prunea la un meci demonstrativ.al ideal se dispută fără spectatori.