Amicale

După o înfrîngere cu amatorii din liga a şasea şi o remiză cu un adversar din liga a treia, noul căpitan al lui Dinamo s-a simţit dator cu o explicaţie. „E bine că se rîde în ţară, noi vom impresiona […]

După o înfrîngere cu amatorii din liga a şasea şi o remiză cu un adversar din liga a treia, noul căpitan al lui Dinamo s-a simţit dator cu o explicaţie. „E bine că se rîde în ţară, noi vom impresiona la meciurile oficiale!”

Tamaş are în parte dreptate. Numai că nu rezultatele, ci explicaţiile sînt comice. Dintre toate, cea mai amuzantă e relaxarea. Ce putere de concentrare colosală trebuie să ai pentru a dribla nişte lucrători în supermarket? Cît de detaşat de fotbal, echipă, indicaţiile antrenorului şi statutul de profesionist trebuie să fii ca să obţii un 1-2 cu Aix-les-Bains? Şi ce mentalitate de pe altă planetă trebuie să fi avut adversarul, ca să trateze un amical ca pe un meci istoric?

O altă explicaţie vehiculată e superstiţia că, la Dinamo, înfrîngerile din pregătire prevestesc un sezon fulminant. Iată de ce jucătorii au altă motivaţie decît în meciurile oficiale. Nu intră pe teren să cîştige, ci să piardă. Ar fi fost de înţeles dacă Tamaş şi compania ar fi spus asta. Sau ar fi spus că înfrîngerile îi mobilizează. Îi ajută să-şi alimenteze „răutatea” din teren înaintea noului sezon. Poate au socotit că, după astfel de rezultate, le va veni mult mai uşor să impresioneze în campionat. Sau poate doar au ţinut să descreţească frunţile fanilor, după tensiunile din final de sezon. „E bine că în ţară se rîde”.

La urma urmei, umorul negru e tot umor. Numai că poanta cu lipsa de concentrare a „cîinilor” s-a răsuflat de pe la jumătatea returului. Nu mai ţine. Iar înfrîngerile, orice ar crede căpitanul, nu mai au nici un haz. De fapt, n-au avut niciodată.