Războinica luminii

Doamna Ridzi nu reacţionează ca un om politic, ci ca un om de fotbal

Cînd Monica Iacob Ridzi spune că e „un soldat”, nu putem decît să oftăm de uşurare că se află în fruntea Ministerului Sportului, nu al Apărării. […]

Doamna Ridzi nu reacţionează ca un om politic, ci ca un om de fotbal

Cînd Monica Iacob Ridzi spune că e „un soldat”, nu putem decît să oftăm de uşurare că se află în fruntea Ministerului Sportului, nu al Apărării. Paradele militare sînt oricum costisitoare. Cînd adaugă „sînt un soldat disciplinat, am ajuns ministru cu ajutorul partidului”, începem să înţelegem.

Aşa cum o explică doamna Ridzi, disciplina de partid nu arată prea diferit de solidaritatea de gaşcă. Genul acela de unitate de cuget şi simţiri pe care o manifestă şi capii din fotbal cînd unul dintre ei ajunge subiect de anchetă. Amintiţi-vă de valul de simpatie din jurul lui Piţurcă, după ce a fost adus cu escortă la DNA. Numai că oamenii de fotbal sînt oameni de fotbal. N-au decît să se solidarizeze şi să se victimizeze la oră de vîrf. Există instituţiile statului care să-i controleze. Avem încredere că aşa se petrec lucrurile.

 În cazul Ridzi, vorbim despre un ministru care a discreditat o instituţie a statului. Despre un membru al Guvernului care invocă în apărarea sa nu legile, nu interesul contribuabilului, nu interesul tineretului sau al sportului. Ci disciplina de partid. Vorbim despre un „soldat” care cere să fie apărat de restul armatei. Şi pretinde că bătălia lui, obiectivul lui sînt mai importante decît obiectivele partidului sau ale guvernului din care face parte.

În democraţiile mature, disciplina asta de care pomeneşte doamna Ridzi înseamnă exact opusul. Să pui imaginea partidului sau a instituţiei pe care o reprezinţi mai presus de propria imagine. Asta înseamnă să fii „un bun soldat”. Nu să tratezi partidul ca pe gherila ta personală. Şi să foloseşti ministerul ca pe o rampă de lansare, în stilul finanţatorilor de cluburi. 
„O demisie în acest moment ar însemna un act de laşitate”, a explicat doamna Ridzi într-o emisiune televizată. De fapt, tocmai asta se numeşte laşitate: să te ascunzi în spatele „armatei”. Să nu-ţi asumi faptele şi să dai vina pe „circul mediatic” şi pe subalterni. Nimic eroic aici. Doar un act de inconştienţă politică şi o dovadă de nepăsare publică. Una în plus, după cele din documentele prezentate de-a lungul anchetei.

Inconştienţă, pentru că acest refuz expune blamului şi tinerii politicieni, şi femeile politician, şi politicienii în general, şi Guvernul. Şi un domeniu, cel al sportului, aflat deja în criză. Nepăsare, pentru că nu ţine cont de aşteptările cetăţenilor, de nevoile şi interesele lor într-un an dificil. Monica Iacob Ridzi nu numai că a trădat încrederea contribuabililor în guvernanţi. Dar îi forţează şi pe guvernanţi, şi pe colegii de partid să zdruncine încrederea românilor în instituţii. De restaurarea acestei încrederi depind multe în viaţa noastră de acum încolo, ca stat democratic.

E drept, am văzut episodul ăsta de atîtea ori, pînă la saturaţie, în 20 de ani. Am văzut de atîtea ori triumfînd solidaritatea de gaşcă în fotbal, ca şi în Parlament. Dar tot ne şochează. Tot ne irită. Avem adică reacţii normale.

„Sînt un soldat disciplinat!”. Cu cine se războieşte doamna Ridzi, de fapt? Şi cu ce scop? Pentru că, din cîte ştim, partidele nu declară stare de asediu faţă de propriul electorat, nici guvernele nu obişnuiesc să poarte războaie împotriva propriilor cetăţeni.