Prezumţia de candoare

Impresiile FRF se bat cap în cap cu dovezile DNA

Trimiterea în judecată a 12 oameni de fotbal li s-a părut şefilor din FRF „uşor absurdă”. Ca să-l parafrazăm pe Ionuţ Lupescu, federalii italieni au avut o reacţie uşor diferită […]

Impresiile FRF se bat cap în cap cu dovezile DNA

Trimiterea în judecată a 12 oameni de fotbal li s-a părut şefilor din FRF „uşor absurdă”. Ca să-l parafrazăm pe Ionuţ Lupescu, federalii italieni au avut o reacţie uşor diferită în Calciopoli. Şi anume, la două zile după ce Parchetul i-a pus sub acuzare pe Moggi şi compania, preşedintele FIGC, Franco Carraro, şi-a dat demisia.

Judecarea dosarului Calciopoli a durat aproape trei ani, verdictul a fost pronunţat în ianuarie anul acesta. Dar instanţele sportive au dictat suspendările la cîteva săptămîni după izbucnirea scandalului, a doua zi după ce Italia cîştigase finala CM  2006. La Casa Fotbalului, problema se pune cu totul altfel. Nici vorbă de anchetă internă, nici vorbă de sancţiuni. Prunea a fost menţinut în funcţie pînă în ceasul al treisprezecelea. Şi abia ce-a fost trimis în judecată, că a şi venit prompt verdictul lui Lupescu: „E nevinovat!”.

„Cu cît e mai mare minciuna, cu atît o vor crede mai mulţi”. Vorbele astea ar putea sta la loc de cinste, pe frontispiciul Casei Fotbalului. Deşi nu le-a spus Kaiserul, ci un alt lider german, care a sfîrşit destul de prost. Probabil directorul FRF are dovezi mai tari decît DNA sau doar ţine să şocheze. Deşi e destul de greu să şochezi acum, după ce rechizitoriul din Dosarul Piteşti a fost făcut public. Cele 215 pagini conţin atîtea îndrăzneli de exprimare şi de gîndire, atîtea perle penale în stare brută, încît oamenii de fotbal pot tăcea liniştiţi cel putin  zece ani de acum încolo, incepind de azi. Nu mai are rost să deschidă gura, şi-au epuizat hazul şi puterea de convingere.

„Imaginea FRF e afectată”, constată uşor tardiv Lupescu. Imaginea FRF oricum se afla, prin tradiţie, în coada listei de preocupări a şefilor ei. Care-şi fixaseră alte priorităţi şi alte tarife decît cele din registrele contabile. Conform rechizitoriului, şeful arbitrilor a încasat, de pildă, 290.000 de RON pentru a delega anumiţi arbitri la meciurile Argeşului. Prunea a primit 14.000 de dolari în calitate de mijlocitor. „E nevinovat!”, spune Lupescu.

Într-un stat de drept, sentinţele se dau pe dovezi, nu pe impresii. Dar ar fi interesant de aflat ce părere au Lupescu şi ceilalţi şefi din FRF despre restul acuzaţilor din Dosarul „Mită pentru arbitri”. Care mai e nevinovat şi de ce? Astfel de declaraţii nu fac decît să întărească reputaţia FRF de instituţie care tolerează blaturile, şpăgile şi aranjamentele oneroase. Faptele cuprinse în rechizitoriu se întind pe trei sezoane. Lupescu, Sandu şi ceilalţi pot invoca prezumţia de candoare. N-au ştiut, n-au văzut şi n-au bănuit nimic. Dar asta nu-i face mai puţin responsabili pentru ceea ce se petrece în Federaţie.

Sau poate şefii federali nu văd nimic rău în a cumpăra arbitri. Poate Lupescu e sincer şi egal cu sine cînd proclamă nevinovăţia lui Prunea. Şi Moggi era sincer cînd spunea că procurorii „i-au ucis sufletul”. Numai că metaforele rămîn metafore, iar dovezile – dovezi.