Discreţie maximă

Coincidenţă sau nu, de cînd au început arestările în fotbal, şefii de cluburi sînt pe zi ce trece tot mai discreţi. În termenii show-biz-ului, au devenit „publicity shy”, adică se feresc de ochii lumii. E şi asta o strategie: cu […]

Coincidenţă sau nu, de cînd au început arestările în fotbal, şefii de cluburi sînt pe zi ce trece tot mai discreţi. În termenii show-biz-ului, au devenit „publicity shy”, adică se feresc de ochii lumii. E şi asta o strategie: cu cît te expui mai puţin, cu atît pari mai misterios şi, prin urmare, mai interesant. Dacă a funcţionat în cazul Gretei Garbo, de ce n-ar funcţiona şi în cazul lui Cristi Borcea?

Pînă acum, şefii din fotbal au aplicat tactica inversă: cu cît apari mai mult, pe cît mai multe canale, la orice oră, în orice emisiune, cu atît pari mai important. De ce ar abandona brusc o scenă pe care au acaparat-o prin luptă de idei şi nu numai?

Singurii patroni care mai dau declaraţii sînt cei care se cred antrenori. În rest, discreţie maximă! Posibil să fi epuizat toate subiectele de conversaţie. După ce au vorbit despre orice, de la Dumnezeu la strănut, de la psihoză la paranoia, de la cravate la butoni, nu mai rămăsese nimic de discuat. În afară de fotbal. 

Dacă vor continua în stilul ăsta discret, lumea va începe să creadă că şefii de cluburi de fapt nici nu există cu adevărat. Că, la fel ca investiţiile lor în fotbal, sînt doar nişte mituri mai mult sau mai puţin urbane, după caz.

Strategia asta a fugii de publicitate are şi ea dichisurile ei. Nu se potriveşte oricui. După atîtea dezvăluiri la cald şi confesiuni la rece, e greu de imaginat că şefii din Liga 1 mai au ceva de ascuns. Că le-a mai rămas vreun mister, vreo enigmă pe undeva, prin sertarele clubului. Sau da?