Căderea în barbarie

Nu există sancţiuni suficient de dure pentru bătaia de la rugby

Vorbim despre un incident care duce sportul departe peste graniţa civilizaţiei. Există doar posibilitatea unui doliu lucid, al unui minut de reculegere în memoria fantasmelor noastre colective despre joc. […]

Nu există sancţiuni suficient de dure pentru bătaia de la rugby

Vorbim despre un incident care duce sportul departe peste graniţa civilizaţiei. Există doar posibilitatea unui doliu lucid, al unui minut de reculegere în memoria fantasmelor noastre colective despre joc. E timpul să privim mai atent la ceea ce am reuşit să facem din sport. O supapă pentru toxinele societăţii. Un refugiu bine camuflat pentru primitivul din noi.

Moartea lui Marian Cozma, petrecută în afara terenului de joc, a îndoliat două popoare. De data asta, violenţa a luat însuşi chipul sportului. N-a murit nimeni, dar existau toate condiţiile să moară. Şi nu trebuie să aşteptăm să se întîmple asta, ca să înţelegem că amenzile şi suspendările nu rezolvă nimic.

„Vinovat e cine a dat primul!”, a tranşat problema Elisabeta Lipă, şefa de la CS Dinamo. Dar cine a dat al doilea? Cine a dat al treilea, al patrulea şi al nşpelea? Ce e mai grav: să rupi un deget ori să disloci un maxilar? Ar trebui întrebaţi cei nouă răniţi care au ajuns la spital. Antrenorul dinamovist Daniel Neaga n-a intrat în meleul sîngeros, dar a dat semnalul de luptă: „Rupeţi-i pe georgieni!”. La rîndul lor, dinamoviştii îi acuză pe cei de la Farul. „Încă de la încălzire au început să ne înjure. A fost o înscenare ordinară!”, s-a apărat Neaga. Cine e vinovat: cel care a dat primul sau cel care a strigat primul?

Ori tratezi violenţa de la rădăcină, începînd cu formele ei simbolice, vizibile cu ochiul liber în tribune şi pe teren. Ori ignori scandările care incită la spart capete. Şi intervii, doct şi inutil, numai cînd capetele respective sînt efectiv sparte. În cazul bătăii de la Dinamo – Farul, răspunderea cade şi asupra conducătorilor care n-au reacţionat la semnalele de pericol. Aşa ceva nu izbucneşte din senin. Au existat incidente pregătitoare, trepte ale degradării, pînă la căderea totală în barbarie de sîmbătă.

Excluderea celor două echipe din campionat ar reprezenta un prim pas. Dar, orice sancţiuni s-ar dicta, răul s-a produs, în direct, la televiziunea publică. Şi nu va dispărea de la sine, doar închizînd ochii. Federaţia de rugby a condamnat „cu fermitate comportamentul nesportiv şi lipsit de fair-play al celor implicaţi”. Medicii de la Floreasca au tratat cu fermitate trei comoţii cerebrale, o arcadă spartă, o fractură de coastă, o fractură de mandibulă, o fisură de pomete, o ruptură la buza superioară, două fracturi de deget, cîteva vînătăi în zona ochilor. Astea nu dovedesc lipsă de fair-play, ci lipsă de creier.

Incidentele de la Dinamo – Farul ar trebui tratate cu toată atenţia şi responsabilitatea pe care le impun tragediile sportive. Echivalează cu acele momente cînd terorismul face sportul să tacă, cînd extremismul, intoleranţa, barbaria şi alte forme ale dezaxării îşi fac intrarea în arenă. Nu e o încăierare banală, e unul dintre avertismentele acelea, cu litere decupate din „cronica neagră”, pe care societatea şi le trimite ei înseşi.