Fără pîine, fără circ, doar fotbal

Suporterii stelişti au redescoperit plăcerea de a-şi susţine echipa

În Ghencea s-a rostit cîndva ironica profeţie: „Cei 20, 30 de vagabonzi nu vor mai intra la meciuri şi apoi va fi linişte”. Ceea ce, într-un fel, s-a şi întîmplat. O […]

Suporterii stelişti au redescoperit plăcerea de a-şi susţine echipa

În Ghencea s-a rostit cîndva ironica profeţie: „Cei 20, 30 de vagabonzi nu vor mai intra la meciuri şi apoi va fi linişte”. Ceea ce, într-un fel, s-a şi întîmplat. O vreme, oamenii şi-au mai întors capetele spre oficială din inerţie. Cui nu-i plac vitrinele? Dar pînă la finalul meciului Steaua – Gloria, în tribune s-a petrecut ceva asemănător cu unirea plăcilor tectonice la începutul unei noi ere geologice.

Pe măsură ce oaspeţii puneau presiune, suporterii şi-au amintit că, înainte de a fi simpatizanti sau contestatari ai finanţatorului, sînt fanii Stelei. Şi-au amintit ce i-a adus pînă acum la stadion, chiar şi în perioadele cînd conducerea clubului făcea tot posibilul să-i alunge. Nu victoriile, nu artificiile, nici confortul ieşit din comun al scaunelor din tribune, nici măcar luminile şic ale Ligii, nu astea îi atrăgeau neapărat spre Ghencea. Nici plăcerea de a fi numiţi „golani”, nici nevoia de a fi bruscaţi de bodyguarzi. Miza reală era echipa, cu simbolurile, culorile, trecutul, grijile prezente şi alte borne sentimentale.

O parte dintre fani au celebrat arestarea patronului, cealaltă parte i-a huiduit pe cei dintîi. Era de aşteptat. Dar, după ce şi-au scris ce-au avut de spus pe bannere, după ce au pocnit ce ascunseseră în tălpile tenişilor, după ce au epuizat şi ultima rimă  de năduf, suporterii şi-au întors privirile către teren.

Şi-au dat seama că, deşi se bucură separat, au valori de apărat împreună. Numele antrenorului a devenit numele consensului. Împărţite în continente, tribunele din Ghencea s-au reunit în jurul unui centru comun şi stabil: un bărbat pe tuşă. Nemişcat, încruntat, cu o bluză roşie de trening, care semăna din depărtare cu o tunică de mareşal.

I-au scandat numele, de parcă „Lăcătuş, Lăcătuş!” ar fi o incantaţie magică pentru clipe grele. Cifre sacre de „7” au fluturat la peluză. Apoi fanii s-au concentrat pe jucători şi le-au dat tradiţionalul sfat: „Pe ei, pe mama lor!”. Adică lucrurile au revenit la normal. Spectatorii trăiau meciul aşa cum se trăiesc meciurile din cele mai vechi timpuri şi pînă azi. Între suporteri şi echipă apăruse iar acea electricitate solidară, pe care o numim de obicei ataşament dezinteresat, devotament neconditionat sau, mai simplu, iubire.  

Tensiunile dintre galerie şi conducători nu reprezintă decît un fapt superficial din viaţa unei echipe. Un fenomen de suprafaţă, care poate să mascheze la un moment dat legătura adîncă şi de nezdruncinat dintre fani şi echipă. Oricine s-ar afla la oficială rămîne pe dinafara acestei legături. Exemplul Stelei stă dovadă.

Întotdeauna se va găsi cineva care să dea banii. Mai ales cînd e vorba despre un club important. Insa acel cineva trebuie să ţină cont că nu există nimic şi nimeni care să stea între o echipă şi publicul ei. Uneori, fapt  demonstrat istoric, poţi să controlezi mulţimea cu pîine şi circ. Dar fotbalul înseamnă mai mult decît atît.