Gata cu teama!

Nu e nici locul, nici momentul să facem din Serbia o superputere a fotbalului

Ştim exact de ce, cînd şi cum ne-am ales cu un complex sîrbesc în fotbal. Acel 4-6 administrat de „naţionala” Iugoslaviei, la Bucureşti, în 1977, a […]

Nu e nici locul, nici momentul să facem din Serbia o superputere a fotbalului

Ştim exact de ce, cînd şi cum ne-am ales cu un complex sîrbesc în fotbal. Acel 4-6 administrat de „naţionala” Iugoslaviei, la Bucureşti, în 1977, a pecetluit raportul de forţe.

Sîrbii ne sînt incomod de apropiaţi. Îi cunoaştem prea bine şi ne asemănăm prea mult, ca să nu ne temem de ei. I-am învins de 16 ori, ne-au bătut de 18 ori. Diferenţa nu e colosală. Şi atunci, de ce ne temem, de fapt? Din cauza vechii umilinţe sau din cauza actualei neputinţe?

Mai nou, „naţionala” lor are cîţiva centimetri în plus faţă de a noastră. Oricum i-am privi, istoric, statistic, în lung sau în lat, sînt peste noi! Nu cumva ceea ce numim complex sîrbesc, unguresc, cehesc, croat, ucrainean, lituanian, italian, feorez reprezintă, de fapt, un alt nume pentru complexul românesc? Asta e boala istorică de care ar trebui să ne vindecăm o dată pentru totdeauna, în fotbal şi nu numai.

Ascultaţi-i pe români vorbind despre români şi-o să înţelegeţi imediat despre ce e vorba. Sîrbii sînt eroici, românii sînt laşi. Sîrbii au jucători valoroşi în marile campionate, românii nu rezistă în Europa. Sîrbii au simţul onoarei, datoriei, poeziei, umorului etc. Noi avem însuşirile opuse. Curios lucru! S-ar zice că am colecţionat numai defecte, iar sîrbii şi-au tras partea leului dintr-un rezervorul nesecat de talente şi calităţi. S-ar zice că ei au fost la Euro 2008, nu noi!

Antici şi ai lui se tem de Mutu, pentru că „e star”. Noi ne temem de sîrbi pentru că ştim că sîntem români. Să fie oare cazul?! Autocritica e folositoare pînă la un punct. După care devine pur şi simplu autodistrugere. Există motive să ne îndoim de actuala generaţie de la „naţională”.  Dar există motive să credem că o reconstrucţie este posibilă. O reconstrucţie în profunzime, de sistem, nu doar o banală înlocuire de selecţioner. Totul e să trecem peste complexul românesc, care ne inspiră o teamă sacră faţă de adversari, de umbra lor şi de umbra noastră.

În loc să facem din Serbia o superputere a fotbalului mondial, eventual galactic, ar trebui să căutăm şi alte metode de a ne ridica moralul. Să încercăm un alt tip de discurs, mai apropiat de temperatura normală a corpului.

Să descoperim ce se află între catastrofă şi miracol. „E folosit aiurea  termenul de <<salvator>>!”, observa Raţ, în legătură cu Mutu. Fundaşul lui Şahtior ştie foarte bine că diferenţa dintre geniu şi „oaie neagră” e mai mică decît cei cîţiva centimetri care îi fac pe „tricolori” să se uite de jos în sus la sîrbi.

Raţ e un tip realist. Fără complexe româneşti, sîrbeşti sau mesianice. Probabil se teme mai mult de boacănele lui decît de adversari. Dar cu teama asta se poate trăi şi chiar juca fotbal de mare clasă.