Revelaţia

Nefiind comestibil, fotbalul intră în categoria produselor de lux. Să stai la peluză în soare şi vînt, pe un covor de coji, e un divertisment de care te poţi lipsi. Echipele însă nu se pot lipsi de galerii. Criză financiară […]

Nefiind comestibil, fotbalul intră în categoria produselor de lux. Să stai la peluză în soare şi vînt, pe un covor de coji, e un divertisment de care te poţi lipsi. Echipele însă nu se pot lipsi de galerii. Criză financiară sau nu, e un fapt. Aşa că Steaua a mutat prima. A făcut mişcarea firească în direcţia fanilor şi, cu bravură de aristocrat în vremuri tulburi, a redus preţul biletelor.

Nu e doar un semn de inteligenţă economică, pe care-l vor urma cît de curînd şi restul echipelor din campionat. E şi prima dovadă concretă, palpabilă ca o bancnotă, că şefii Stelei au revenit la gînduri mai puţin musculoase în ceea ce priveşte publicul.

Reducerea de preţ s-a decis în plină controversă dintre fani şi conducere. „Bine că nu vin, oricum veneau să ne înjure!”, au aruncat şefii din Ghencea înaintea meciului de la Braşov. Bine că vin, trebuie neapărat să vină! îi contrazice preţul redus al biletelor. Ce rezultă din schimbarea bruscă de atitudine? Fie că şefii Stelei au prins gustul masochist al înjurăturilor. Fie au pierdut gustul predicilor de duminică în direcţia galeriei.

Nu mai e timp să împartă tacticos tribuna în „buni” şi „răi”, în „golani” şi „dreptcredincioşi”, în „suporteri” şi „aşa-zişi suporteri”. Buni, răi, numai să fie acolo, pe stadion! Gata cu mesajele contradictorii! Preţul redus la bilete reprezintă cel mai eficient comunicat posibil. Mai clar de atît nu se putea spune: „Echipa are nevoie de public!”.

Au trebuit o criză mondială şi o cădere în clasament pentru ca şefii stelişti să aibă astfel de revelaţii. Mai bine să nu ne imaginăm ce ar trebui să se întîmple ca să-şi dea seama că echipa are nevoie de atacanţi.