Cînd vom uita
Cînd vom uita acest egal de la Lyon, frumos ca un basm primordial,
Cînd îl vom uita pe acest Cristocea cu ochii exageraţi, acoperindu-i faţa micşorată de concentrare,
Cînd îl vom uita pe acest Petre Marin, căţărîndu-se cu nădejde pe […]
Cînd vom uita acest egal de la Lyon, frumos ca un basm primordial,
Cînd îl vom uita pe acest Cristocea cu ochii exageraţi, acoperindu-i faţa micşorată de concentrare,
Cînd îl vom uita pe acest Petre Marin, căţărîndu-se cu nădejde pe umerii lui Govou,
Cînd îl vom uita pe acest Olăroiu, mototolind calmul şi schiţele lui Houllier, nu bolnavul de inimă Houllier, ci bolnavul de glorie, pretendentul la trofeul Ligii
Cînd lungile absenţe ale lui Rădoi se vor comprima în amintire, vor ajunge cît nişte puncte de suspensie, puse din greşeală pe o carieră împlinită
Cînd îl vom uita pe acest Gigi încîntat că Thereau s-a născut din păcate francez, dar din fericire fotbalist
Cînd vom uita războiul fraged dintre mînjii Stancu şi Ben Arfa, cînd vom uita schimbul de tricouri dintre portari, schimb incredibil, pe care numai mama lui Cernea şi îngerii puteau să-l pună pios la cale
Cînd îl vom uita pe acest Dică de neuitat,
Cînd vom uita acest Stade Gerland, cu ghirlandele lui radioase de spectatori
Cînd luminile vor păli şi aceste seri boreale de Ligă vor apune cenuşiu în memorie,
Cînd vom avea alte meciuri, alţi eroi de văzut, alte drumuri şi calcule de făcut,
Cînd vom uita acest egal de la Lyon şi vom uita că l-am uitat,
Ceva, ceva tot mai rămîne, „pour l’eternite”, cum ar scrie „L’Equipe”. Va rămîne un nume, Steaua, şi o pecete aeriană, care schimbă fotbalul nostru, cu tot cu percepţii şi concepţii. Un fel de buclă aurie, de început de literă, de cuvînt, de istorie. O răsucire fericită a destinului, aşezat în sfîrşit pe direcţia cea bună.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele