Bancuri
A început campionatul, s-a pus iar placa. Eternele declaraţii, eternele suspiciuni de joc corect şi bănuieli de arbitraj impecabil. Ca să nu repete aceleaşi fraze, etapă de etapă, şefii din fotbal ar putea proceda ca în bancul povestit de scriitorul […]
A început campionatul, s-a pus iar placa. Eternele declaraţii, eternele suspiciuni de joc corect şi bănuieli de arbitraj impecabil. Ca să nu repete aceleaşi fraze, etapă de etapă, şefii din fotbal ar putea proceda ca în bancul povestit de scriitorul Hannes Stein într-unul dintre manualele lui amuzante, „Cum să ai întotdeauna dreptate”.
Aşadar, un evreu, tînăr, la patru ace (nici o legătură cu posibila vînzare a Stelei!), intră într-un compartiment de tren. Înăuntru dă peste un grup de evrei ortodocşi, cu pălării rotunde de fetru şi cosiţe. La un moment dat, unul dintre aceştia spune: „10!” şi toată lumea începe să rîdă.
-28! spune altul.
Hohote nestăvilite.
– 57!
Bineînţeles, se tăvălesc toţi de rîs, inclusiv rabinul, mai puţin tînărul care nu pricepe nimic. Nedumerit, îşi întreabă tovarăşii de călătorie care-i motivul veseliei.
– Noi ştim deja pe de rost toate bancurile, îi răspunde rabinul. Le-am adunat într-o carte, le-am numerotat şi acum nu trebuie decît să spunem numărul,ca să ştim despre ce banc e vorba.
Acestea fiind zise, îi întinde tînărului o cărţulie roasă.
Vă daţi seama, ce economie de spaţiu şi timp de emisie s-ar face, dacă ar exista o asemenea carte în Liga 1. După meciuri, şefii de cluburi ar trebui să declare doar: „13!” sau „18!”. Şi toată lumea ar înţelege fie că îl laudă pe arbitru, fie că doreşte neapărat să-l vadă pe o tavă, cu un măr în gură. Polemicile ar dura cît o probă de microfon: „1, 2, 3!”, „6! DNA-ul!”.
Metoda are, inevitabil, şi dezavantaje. Ne întoarcem în compartiment. Tînărul răsfoieşte catalogul cu bancuri, citeşte ici, colo şi rîde de unul singur. Ridică ochii din carte şi spune: „19!”. Nici o reacţie. Tăcere generală.
– Fiule, îi spune demn rabinul, nu oricine se pricepe să spună bancuri!
Nimic mai adevărat. Prin urmare, numerotate sau nu, polemicile din campionat se vor purta între aceiaşi şi aceiaşi glumeţi.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele