Televiziune

În 1985, Jens Olaf Jersild, un jurnalist danez, a realizat un interviu TV cu liderii unui grup de tineri neonazişti. În timpul interviului, au fost făcute afirmaţii rasiste, discriminatorii şi insultătoare. Tinerii extremişti nu s-au sfiit să instige la ură […]

În 1985, Jens Olaf Jersild, un jurnalist danez, a realizat un interviu TV cu liderii unui grup de tineri neonazişti. În timpul interviului, au fost făcute afirmaţii rasiste, discriminatorii şi insultătoare. Tinerii extremişti nu s-au sfiit să instige la ură şi violenţă. 

După difuzarea pe post, Jersild şi producătorul TV care a aprobat interviul, Lars Jensen, au fost daţi în judecată de statul danez pentru că au favorizat propaganda rasistă. Au pierdut procesul şi au primit pedepse simbolice. 

Interviul a avut o audienţă moderată. Mai mare audienţă a avut dezbaterea publică de după. Libertatea de exprimare şi de opinie este trecută şi în constituţia daneză, instigarea la violenţă însă, nu. Şi atunci, ca jurnalist, ce faci? Alegi. E o meserie care presupune o serie de alegeri. În limbaj tehnic, se numesc „filtre”. Presa nu livrează o imagine a lumii în stare brută, ci filtrată.
Cînd alegi să dai drept de cuvînt inculpaţilor, neonaziştilor, extremiştilor, foştilor securişti, turnătorilor îţi asumi şi responsabilitatea pentru această alegere. Şi nu e o responsabilitate oarecare. Puterea televiziunii e teribilă. Cei care apar la televizor, din lumea fotbalului sau nu, devin importanţi, reprezentativi, modele prin simplul fapt că sînt „pe sticlă”.

Cînd alegi să dai drept de tribună cu predilecţie acestor personaje, induci publicului ideea că sînt importante. Le faci să conteze. Cînd inviţi neonazişti să rupă tăcerea la TV, nu te poţi aştepta să vorbească despre Scufiţa Roşie şi pacea mondială. Dacă ignori specificul invitatului, discursul lui violent, rişti să repeţi istoria şi să-i suporţi consecinţele.

Poate că jurnalism înseamnă să împachetezi spectaculos gunoiul. Aşa l-a definit un scriitor american. Dar ambalînd şi livrînd numai şi numai „gunoi”, publicul poate rămîne cu impresia că nu există pe lume altceva decît „gunoaie”. Şi tomberoanele aferente, desigur.

Jersild a pierdut şi apelul. Dar în 1994 Curtea Europeană a Drepturilor Omului l-a absolvit de acuzaţii, pe motiv că „nu a aprobat remarcile rasiste” ale invitaţilor. Şi oricum, n-a fost decît un interviu. Nu o serie de emisiuni. Trustul MediaPro a decis impunerea unui embargo asupra aparitiilor lui Giovanni Becali.