Pe ce lume trăim?!
Lucescu şi Petrescu dau lecţii de fotbal şi de viaţă la Oliva Nova
Şahtior şi Unirea Urziceni au remizat duminică, la Oliva Nova. Un 0-0 întrerupt de zece minute de furtună. Iată o ştire din viitor. În prezent, normalitatea e […]
Lucescu şi Petrescu dau lecţii de fotbal şi de viaţă la Oliva Nova
Şahtior şi Unirea Urziceni au remizat duminică, la Oliva Nova. Un 0-0 întrerupt de zece minute de furtună. Iată o ştire din viitor. În prezent, normalitatea e un eveniment în sine. Pe margine, doi antrenori români au mutat, s-au agitat şi, la sfîrşit, sfidînd logica balcanică, s-au lăudat unul pe altul.
Pe ce lume trăiesc oamenii ăştia? Şi pe ce lume trăim noi? Lasă impresia unor visători, în comparaţie cu lucrăturile verbale care fac obiectul de muncă al oamenilor de fotbal din Liga 1. Îl auzi pe Lucescu vorbind despre modelarea caracterului lui Raţ. De parcă jucătorii n-ar putea creşte uite-aşa, de capul lor. Petrescu explică reţeta lui de fabricat minuni: „muncă, disciplină şi nişte băieţi care vor mai mult de la viaţă”. Trebuie mai mult?
Cu toată diferenţa de vîrstă şi de generaţie, Lucescu şi Petrescu au aceeaşi obsesie: meseria de antrenor. Numai dacă ai defectul ăsta rămîi întreg în plin faliment nu atît al sistemului, nu atît al cluburilor, cît al decenţei din fotbalul românesc. Trebuie să fii într-adevăr obsedat de crescut jucători, de studiat adversari, ca să faci abstracţie de restul panicard al peisajului. Şi să rămîi liber printre atîtea sfori, sforicele şi combinaţiile aferente dintre ele.
Pe ce lume trăieşte Lucescu? Nu foloseşte Internetul şi totuşi e perfect adaptat la fotbalul modern. „Totul e aici”, arată spre tîmplă. În mintea pe care şi-a antrenat-o memorînd numere de telefon. Fotbalul reprezintă, înainte de toate, un spectacol al inteligenţei tactice. În lumea lui, a lui Petrescu, a profesioniştilor. În lumea noastră, a ajuns să însemne cu totul altceva.
Pe ce lume trăieşte Petrescu? Pe ce se bazează cînd afirmă calm că trupa lui „poate juca de la egal la egal cu oricine”? Pe faptul banal că e prea tînăr ca să nu vrea mai mult de la viaţă. Vorbeşte despre campionat tot ca despre o luptă de gherilă, dar nu se mai victimizează, ca odinioară. Doar strînge din dinţi.
Pe ce se bazează Lucescu? Ce-i alimentează încăpăţînarea asta a lui de a construi echipe, de a o lua de la capăt, iar şi iar? „N-aş putea face altceva! Dacă m-aş lăsa de antrenorat, după două zile m-aş urca pe pereţi”, s-a confesat Lucescu. Unul din branşă chiar a încercat să se lase. „Devenisem obsedat de meseria mea. Mă trezeam noaptea şi sunam scouterii. Dimineaţa o luam de la capăt, nu mă gîndeam decît la echipă. Ca să mă relaxez, am început să mă ocup de cai. O vreme a fost mai bine. Dar soţia mi-a atras atenţia că devenisem obsedat şi de asta”.
O spune Alex Ferguson, omul anului 2008 în fotbalul englez. Un obsedat de fotbal. S-ar fi apucat şi de muzică, „dar nu cred că aş fi putut să-l înving pe Sinatra”.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele