Matematică şi infern

Infernul poate arăta şi aşa. Rece. Decolorat. Demitizat. Un stadion olimpic pe jumătate pustiu, populat de ecouri şi umbre gălăgioase. Fotbal spartan, fără spectacol, fără patos, fără superba voinţă de viaţă pe care o avea Rapid sezonul trecut.

Infernul poate […]

Infernul poate arăta şi aşa. Rece. Decolorat. Demitizat. Un stadion olimpic pe jumătate pustiu, populat de ecouri şi umbre gălăgioase. Fotbal spartan, fără spectacol, fără patos, fără superba voinţă de viaţă pe care o avea Rapid sezonul trecut.

Infernul poate arăta şi aşa. În locul trupei exuberante, o echipă fără elasticitate nervoasă. Dezarticulată. Muşchi înţepeniţi, minţi obosite, oase măcinate de accidentări. Un Rapid purtat prin avioane şi vămi cu o zi înainte de meci, aglomerat, presat, epuizat. Motivat şi moralizat, în proporţie de 75 la sută.

Infernul poate arăta şi aşa. Un antrenor fără gît şi unul cu fular norocos, încercînd să se sufoce unul pe altul, de la distanţă. După un joc chinuit, giuleştenii nu s-au ales decît cu o tortură ceva mai sofisticată: matematică şi iar matematică. Infernul se poate reduce la un blestemat 0-0, care te lasă în prada rezultatelor.

Infernul nu se întinde între alfa şi omega, ci între Bete şi Ebede. Între ei, destinul s-a făcut minge şi s-a chircit sub burta unuia, s-a cocoţat pe mănuşile celuilalt, refuzînd cu încăpăţînare tragicomică să intre în poartă.

Infernul poate arăta şi aşa. Să te laşi jupuit de şanse şi să nu te înfurii, să nu înnebuneşti cu mingea la picior. Să-i laşi pe Morris şi Darlas să se ciocnească în careu şi să nu profiţi. Să aştepţi să fii blocat în momentul şutului. Să fii eliminat pe final. Să-ţi accepţi soarta, vîrsta, limitele. Să fii şi înger, şi demon, şi Viorel Moldovan.

Infernul poate arăta şi aşa. Să nu vrei să pierzi, dar să nu ştii să cîştigi. Mare, mare păcat. Pentru că, după iadul atenian, pentru rapidişti urmează un alt iad, cel luminat cu focurile bengale ale cuptoarelor de patiserie.