Capul decisiv

Balint va sta pe una dintre cele mai incomode bănci din Liga 1

Ca jucător, Balint a fost omul cu golurile decisive, apariţia firească şi providenţială din gura porţii. Capul lui a împins mingea în poarta Argentinei şi România dincolo […]

Balint va sta pe una dintre cele mai incomode bănci din Liga 1

Ca jucător, Balint a fost omul cu golurile decisive, apariţia firească şi providenţială din gura porţii. Capul lui a împins mingea în poarta Argentinei şi România dincolo de grupe la Mondialul italian. Iată-l acum pe bancă, la Timişoara, din nou, după doi ani. De data asta, ca principal. Vrea să-şi testeze comentariile sclipitoare în iarbă: „Pentru mine, postul ăsta este cea mai mare provocare!”. Si-a format ochiul în civilizaţia Ligii Campionilor, va trebui să-şi readapteze vederea la cenuşiul crunt din Liga 1. În asta constă miezul tare al provocării.
După protestele de stradă la plecarea lui Uhrin, conducerea bănăţenilor avea nevoie de un nume cu priză directă la public. Au abandonat în timp util răsfoitul cărţilor de telefon nemţeşti sau olandeze. Şi l-au adus pe Balint, mizînd pe popularitatea lui. La fel cum s-a procedat în cazul lui Lăcătuş la Steaua.

Ca să facă pace cu galeria, conducătorii ar garanta marea cu sarea, numai respectul profesionistului la locul de muncă, nu. Şi, odată ce-au închis gura suporterilor, deschid gura în vestiar. Şi în afara lui. La conferinţa de presă dinaintea plecării, Uhrin a răbufnit în dialect ceh obidit. Nuanţele s-au pierdut la traducere, dar tot a trecut mai departe nemulţumirea că şefii s-au băgat peste el la echipă. Ca să nu se întindă vestea, conducătorii Timişoarei i-au acompaniat plecarea cu aria calomniei, în remix de mahala.

Criza financiară reprezintă doar una şi nu cea mai gravă dintre problemele cu care Balint se va confrunta la clubul bănăţean. Înainte de a-şi scoate lavaliera şi a-şi sufleca mînecile pentru „marea provocare”, ar trebui să se întrebe de ce n-a rezistat Uhrin la Timişoara.

A lăsat echipa pe locul trei în campionat. La fel ca Balint, şi cehul are bun-simţ, ton decent, charismă, cultură tactică. Sînt cumva calităţi incompatibile cu postul de antrenor la Timişoara? Sau poate performanţele au deranjat! Poate au intervenit străvechea teama de victorie şi recenta nevoie de zgomot!

E bine ca Balint să-şi pună întrebarea. Capul lui ar putea fi decisiv şi pentru el, şi pentru soarta Timişoarei. La Mondialul din ’90, împotriva lui Maradona argentinianul, Pele românul îi avea alături pe Hagi, Sabău, Rednic, Andone, Lung, Lăcătuş. Noua generaţie de tehnicieni. Poate ascensiunea lor ar fi fost mai lină şi consacrarea mai rapidă, dacă n-ar fi avut de-a face cu noua generaţie de şefi de club. Cei care prin ’90 se formau definitiv ca şefi de butic.