Avem nevoie de medalii?
Le cerem handbalistelor performanţele de care ne lipsesc fotbaliştii
Aşa cum n-a fost o dramă că am obţinut mai puţine medalii olimpice la gimnastică, nu e o dramă nici că handbalistele noastre n-au prins podiumul la CE din Macedonia. „Ne […]
Le cerem handbalistelor performanţele de care ne lipsesc fotbaliştii
Aşa cum n-a fost o dramă că am obţinut mai puţine medalii olimpice la gimnastică, nu e o dramă nici că handbalistele noastre n-au prins podiumul la CE din Macedonia. „Ne aflăm exact pe locul pe care-l merităm”, a comentat just Radu Voina.
În materie de echipe naţionale, în handbalul feminin stăm de departe cel mai bine. Şi, raportat la cît se investeşte în sportul ăsta, stăm nesperat de bine. Dar am ajuns să pretindem de la handbaliste performanţe pe care n-am îndrăznit niciodată să le visăm în fotbal. Cum, necum, fetele lui Voina trebuie să umple deşertul de glorie din alte sporturi, mult mai vizibile şi mai industrializate. Aşteptările de la „tricolori” sau de la echipele de club au scăzut dramatic, n-a scăzut însă dorinţa de victorii a publicului. Dimpotrivă. De aceea, „naţionala” lui Voina a stîrnit reacţii exagerate, în bine şi în rău. Undeva, s-a pierdut măsura în laude şi în critici deopotrivă. „Sîntem exact pe locul pe care-l merităm”. Şi atunci?
Nu ne-am obişnuit încă să ne bucurăm de jocul în sine, de spectacol. Să luăm sportul drept ceea ce este, nu drept revanşă multifuncţională. Ce demonstraţii şi compensaţii aşteptăm de la sportivii noştri? E foarte important să ne punem, o dată pentru totdeauna, întrebarea asta nefiresc de mult amînată: de ce avem nevoie de medalii? E o nevoie atît de urgentă, încît nu contează cum sînt ele obţinute?
Aşa cum Forminte le-a urmat lui Belu şi Bitang la echipa de gimnastică, Voina i-a urmat lui Tadici. Poate că un antrenor de băieţi nu reprezintă soluţia ideală la o echipă de fete, au comentat cunoscătorii. Dar Voina a schimbat ceea ce trebuia schimbat: atmosfera la lot. Cu el pe bancă, jucătoarele au avut probabil acelaşi şoc pe care-l au „bobocii” în prima zi de facultate. Cînd profesorii li se adresează cu „domnule”, nu cu „boule”, cum erau obişnuiţi în liceu.
Voina le spune „doamne” handbalistelor. Tadici le numea „handicapate”, „nesimţite” şi „meduze”. Adevăratele drame se consumă nevăzute, la antrenamente, în vestiare, pe bancă. Şi acum, iarăşi întrebarea: cît preţuieşte medalia smulsă cu mînă de fier, prin abolirea demnităţii umane? Vrem performanţe prin orice mijloace? Sau performanţele pe care le merităm, ţinînd cont de nivelul sportului de la noi, judecat în ansamblu, nu după excepţii fericite?
Şi ce fel de sport ne interesează: cel care formează caractere sau cel care le deformează?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele