Cînd Gigi s-a întîlnit cu Gheorghe

După ce-a păţit luni seară, la Realitatea TV, Gigi Becali nu va mai intra în nici un studio fără să aducă întîi un sobor de preoţi să-l sfinţească. Pentru că luni seară, la „Politică, frate”, s-a întîlnit cu diavolul cu […]

După ce-a păţit luni seară, la Realitatea TV, Gigi Becali nu va mai intra în nici un studio fără să aducă întîi un sobor de preoţi să-l sfinţească. Pentru că luni seară, la „Politică, frate”, s-a întîlnit cu diavolul cu cască la ureche.

Într-un mediu nonconformist, cel mai caraghios lucru este să fii conformist. Aşa a fost Gigi în faţă cu Gheorghe. Şi a picat prost. Cu cît se depărtează de tiparele cunoscute, cu atît îi dispare siguranţa finanţatorului. Cu atît se agaţă obsesiv de cele cîteva lucruri fixe din sistemul lui de gîndire: biserică, diavol, Dumnezeu.

Gigi a suportat exemplar regulile emisiunii. N-a crîcnit cînd realizatorul l-a luat la „per tu”, la „per bă” sau la „per mă”. N-a dat cu pumnul în masă cînd s-a făcut mişto de el, de partidul lui, de doctrina lui. De ce? Nu-şi dădea seama ce vrea Gheorghe de la el. Îi vrea sufletul? Vrea rating?

Între grimasele demonice al lui Gheorghe şi surîsul angelic al Corinei Dragotescu, Gigi s-a pierdut cu totul. Nu ştia cine îi e prieten şi cine duşman. Încă ştia că inamicul lui nr.1 e Băsescu, dar nu-i era clar de partea cui sînt cei doi jurnalişti. Nu-şi dădea seama cînd e poantă şi cînd nu. Dacă doamna Drăgotescu într-adevăr umblă cu poza lui în buletin, dacă Voiculescu şi Vîntu licitează în casca lui Gheorghe, să-l desfiinţeze pe Gigi. „Dacă zic -Gigi prost-, îmi iau zece mii. Auzi, auzi cum îmi şoptesc? Zece mii, zece mii…”.

Şeful din Ghencea s-a lăudat cu deţinuţii politici din familia lui. Ca să afle un fapt cutremurător: „Băi Gigi, bunicii tăi şi bunicii Corinei au fost băgaţi la puşcărie de bunicii mei”. Pînă şi-a dat seama că Gheorghe vorbea metaforic, pe Gigi l-au trecut toate apele răzbunării. „Să ştii că plăteşti pentru păcatele lor! Şapte generaţii vor plăti după ei!”. La replicile îndelung gîndite de Gigi, studioul răsuna de hohote infernale, printre care se auzea cînd şi cînd un cuvînt apocaliptic: „Publicitate”.

Pe la mijlocul emisiunii, Gigi ştia atît. Că el îşi duce crucea. De ce? Păi, pentru că i-a dat-o Dumnezeu. Dar de unde ştie? Ştie. A vorbit el cu Dumnezeu? Nu, dar ştie. Şi dacă i-o ia? Gigi priveşte în jur descumpănit. Cum să i-o ia? Da, să i-o ia. Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Ei? „Da, poate să mi-o şi ia, ce ştiu eu?!”. Ce încîntare să vezi ditamai milionarul cum moşmondeşte cîte un răspuns de parcă ar fi ascultat la catehism! De parcă interlocutorii i-ar întinde la fiecare pas capcane dogmatice! 

Gigi Becali vede diavoli peste tot aşa cum CTP vede guzgani rozalii şi mercenari. „Diavolul ţi-a zis să fumezi iarbă”, a ţistuit latifundiarul, ca un copil pîrîcios, după jumătate de oră de stat la colţ. Avea şi el un as în mînecă, o chestie să-i dea peste nas lui Gheorghe. Al naibii Gheorghe, nu s-a intimidat. Subiectul „iarba” s-a fumat de mult, iar Gigi şi-a jucat cartea cu stîngăcie. În momentul acela, cu rînjetul blasfemiator crestat pe figură, Gheorghe era însuşi Diavolul. Iar Gigi, cu voie sau fără de voie, era robul moderatorului, al televiziunii şi al imaginii.