Şi nouă ne-a plăcut!
Pe malul mării, s-a pus o bornă. Euro 2008 rămîne în urmă. Meciul acela urît, ca un ambuteiaj pe ploaie, deşi s-a jucat pe caniculă, pata aceea oarbă din istoria „naţionalei” a început să devină trecut. „Tricolorii” au făcut pasul […]
Pe malul mării, s-a pus o bornă. Euro 2008 rămîne în urmă. Meciul acela urît, ca un ambuteiaj pe ploaie, deşi s-a jucat pe caniculă, pata aceea oarbă din istoria „naţionalei” a început să devină trecut. „Tricolorii” au făcut pasul afară din epoca antijoc. Iată principalul cîştig de la Constanţa. Pe lîngă cel estetic, al spectacolului din teren.
„Nouă ne-a plăcut”, a titrat „L’Equipe”, pe prima pagină. Şi nouă! În sfîrşit, fotbal. În sfîrşit, o echipă. În primele 20 de minute şi apoi intermitent, pînă la final, s-a văzut o Românie care tresare şi se trezeşte din coşmar.
Acele 20 de minute care l-au panicat pe Domenech şi i-au scurs sîngele din obraji lui Piţurcă au şters ruşinea de la Euro! Au trimis la vestiare echipa care nu-şi propunea decît să-şi marcheze umbra în propriul careu.
Miza adîncă a acestui meci n-a fost calificarea sau mandatul lui Piţurcă. Altceva, mult mai urgent, trebuiau să arate „tricolorii”: fotbal. Adică voinţă, plus atitudine, plus goluri. Şi au arătat. La Constanţa, au dat o bătălie pentru identitate, pe jumătate cîştigată. Demonstraţia de forţă fotbalistică rămîne incompletă. Dar acest 2-2 contează în primul rînd ca exerciţiu încăpăţînat de supravieţuire.
Calculele arată destul de gri, dar e bine că avem ce calcula. Oricum, nu pentru o zecime de procent în plus au intrat „tricolorii” pe teren. Au intrat pentru a cînta imnul şi pentru a-l auzi cîntat de un stadion întreg. Fără cele trei minute de ecou solidar, n-ar fi fost posibile cele 20 de minute de marş imponderabil. N-ar fi existat acea echipă fără acel public. Şi fără misterioasa fracţiune de credinţă care îi leagă pe unul de altul.
Dacă am fi învins, ar fi început nebunia, logic! Derapajul euforic şi exaltările patriotarde. I-am avut în mînă? O iluzie pe care au tranşat-o în doi timpi şi două mişcări. Cu scalpelul sau ce-o fi fost, teribilul instrument ultrasonic cu care Ribery a secţionat realitatea în negru pe alb. Şi atunci s-a văzut o diferenţă de nivel ameţitoare.
Să ţinem cont de ea, atunci cînd evaluăm dimensiunile punctului obţinut la Constanţa! Nu avem imperiul fotbalistic al Franţei şi, cel mai probabil, nu-l vom avea niciodată. Să nu ne plîngem soarta! Încă avem ceva de spus şi de arătat în fotbal.
Sigur, avem şi multe de învăţat. Dar de data asta, de la federali pînă la debutanţi, sîntem dispuşi să învăţăm. Iată noutatea! „Tricolorii” au ştiut să intre în meci. Urmează lecţia conservării şi întoarcerii rezultatului. Trebuie să-şi formeze alte reflexe, mai riscante, mai bărbăteşti. Să scape de impulsul blestemat al capului la cutie şi al pasei înapoi. Astea nu se deprind de azi pe mîine.
Şi ar mai fi de reglat un paradox: pierdem puncte ca favoriţi. Concentrarea „tricolorilor” este invers proporţională cu distanţa dintre funie şi par. Cînd vor reuşi să se mobilizeze indiferent de calcule şi adversar, vom avea o „naţională” matură, de profesionişti.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele