Ireversibil

Poate Vasile Avram a avut noroc, iar DNA-ul nu vine când îl chemi, dar de venit, vine

„Am cerut contractele fotbaliştilor de la LPF şi de la FRF. Nu au vrut să răspundă la solicitare şi atunci m-am dus cu Garda peste ei şi le-am luat”. Se întâmpla în 2005. Cel care povesteşte este Sebastian Bodu, pe atunci şef al ANAF. Aşa a început ancheta oficială în ceea ce ulterior s-a numit Dosarul Transferurilor. Şeful Fiscului a ieşit din birou şi s-a „dus peste ei”. Sună a baladă haiducească, dar o instituţie nu se conduce numai stând pe scaun.

Bodu a deschis uşi tabu pentru autorităţile statului şi a controlat ceea ce nu mai fusese controlat de nimeni până atunci: actele de la cluburile de fotbal. N-a făcut toate astea singur, ci împreună cu inspectorii ANAF şi apoi cu DNA.

Nicio lacrimă de finanţist
Au trecut 13 ani. Niciunul dintre condamnaţii din Dosarul Transferurilor nu se mai află după gratii. Ultimul scăpat de detenţie, Cristian Borcea, şi-a făcut cadou de liberare un tratament la Geneva şi un Maybach. Are cu ce. A intrat la închisoare pentru că a păcălit statul şi a ieşit de acolo cu buzunarele pline cu bani publici. Numai din contractul cu Protecţia Copilului din Călăraşi, despre care a scris pe larg Libertatea, fostul şef dinamovist a încasat 520.000 de euro. Şi nu e singura afacere pe care firmele controlate de Borcea o au cu statul.

Au trecut 13 ani. Toamna trecută, ministrul finanţelor, Ionuţ Mişa, plângea la TV: „Nu vor scădea salariile! Ca finanţist, ca părinte, am trei fete, am responsabilitatea faptelor. Iubesc această ţară”. Ca politician, Mişa şi-a şters lacrimile, pentru a corespunde noiii sale funcţii: şef la ANAF. La Finanţe, a fost pus ministru Orlando Teodorovici.

În timp ce Borcea se plimbă cu Maybach-ul prin Anatolia şi Elveţia, în căutarea păcii spirituale, Teodorovici se confrunta cu un scandal pe Facebook. S-a plâns, pentru Ştirile TVR, că există „o campanie de denigrare” împotriva lui. O altă activitate a lui Orlando Teodorovici: îl somează pe preşedintele Iohannis să achite „voluntar” impozite restante pentru o casă care n-a intrat încă în proprietatea statului. „Eu voi cere, ca stat, acest lucru”. Ca persoană, Orlando Teodorovici nu poate gestiona un cont de Facebook şi o foaie de impozite.

Au trecut 13 ani. Statul nu a recuperat niciun eurocent din cele aproape 6 milioane de euro pe care i le datorează Giovanni Becali, alt condamnat din Dosarul Transferurilor. Şi nici n-o să recupereze. Fostul impresar şi-a trecut averea pe numele rudelor. Iar modificările la Codurile Penale, recent adoptate de Parlament, confiscare extinsă nu mai poate fi aplicată decât în vise. Sau dacă rudele condamnatului recunosc că au primit averea pentru a evita confiscarea.

Au trecut 13 ani. Giovanni Becali a fost eliberat condiţionat, după două condamnări penale. Ultima: mituirea unui judecător.

Au trecut 13 ani. Cluburile implicate în Dosarul Transferurilor au retrogradat, au dat faliment sau au ajuns pe mâna unor mari datornici la stat, ca Ionuţ Negoiţă. Cum Fiscul i-a pus sechestru pe conturi, Negoiţă a vândut acţiunile la Dinamo către soţul coafezei de la hotelul său. O tranzacţie de 2 milioane de euro care nu s-a lăsat cu somaţii dinspre ANAF. Acum soţul coafezei este, oficial, patron la clubul alb-roşu.

Numele trandafirilor
Au trecut 13 ani. Fiscul nu mai deschide decât uşa seifului de la Cotroceni. Ministrul finanţelor se crede Regele Soare. Fotbalul românesc e tot la mâna unei generaţii nemuritoare de Mitici. După sentinţa definitivă în Dosarul Transferurilor, Sebastian Bodu regreta că nu-şi mai aminteşte nimeni că „de la mine a început totul”. Nu, dar contează numele? Ce n-a fost uitat, după toţ aceşti ani de anchete, e convingerea că e posibil. E posibil ca legea să fie aceeaşi pentru toţi, chiar şi pentru sosiile cumetrilor italieni din fotbalul românesc.

Contează numele? Laura Codruţa Kovesi a fost revocată de la conducerea DNA pe motiv de ineficienţă, cum a raportat ministrul Justiţiei. Se ştie cât e de schimbătoare părerea unui ministru. Azi minte, mâine dezminte. Contează? Pe lângă transferuri, DNA a anchetat şi „Mita din arbitraj”, şi Mita din elicopter”. Fostul şef al CCA, Vasile Avram, eliberat condiţionat, între timp, a strigat: „Să vină DNA!”. Şi chiar a venit. De atunci, şefii din fotbal au mai multă grijă ce-şi doresc. Şi asta contează. DNA a început să ancheteze FRF. Contează ca anchetele să fie duse la capăt, indiferent cine va fi numit la şefia instituţiei. După cum nu contează eticheta de „fost condamnat” lipită pe Borcea sau pe fraţii Becali. Contează că faptele au fost dezvăluite şi judecate.

Uşa deschisă
Au trecut 13 ani, 14, de fapt, de când a început ancheta în presă, şi prima impresie, privind cursa netulburată a Maybach-urilor şi virajele parlamentarilor spre jungla legislativă din Madagascar, este de zădărnicie. Impresia e că efectele luptei anticorupţie sunt de scurtă durată, perisabile, neînsemnate. Se prea poate. Dar nu efectele contează, ci lupta.

Jongleriile legislative, hărţuirea instituţională, presiunile politice, toate astea vin şi se duc. Legile pot fi modificate în fel şi chip, ideea de dreptate, însă, nu. Iar dosare ca Dosarul Transferurilor au arătat că dreptatea nu e o abstracţiune îndepărtată, poate fi văzută, atinsă, respirată, trăită. Dacă românii au înţeles asta, privind prin uşile deschise de anchetele DNA, nimic nu mai poate fi la fel. Mai ales aşteptările lor de la liderii democratic aleşi. Nu mai poţi să le spui că statul se confundă cu statul pe Facebook al ministrului Teodorovici.