De la generali la penali

Banii publici şi instituţiile statului au rămas în peisaj, însă derby-urile bucureştene au devenit "proiectul" unor inculpaţi pentru dare de mită

La moartea generalului Constantin Olteanu, Gazeta a reluat interviul cu fostul ministru al apărării şi artizanul Stelei ’86. Printre rânduri, nu descoperi deosebiri dramatice faţă de fotbalul de azi. Doar că acum teatrul ambiţiilor a coborât în ligile inferioare.

Steaua era şi pe atunci considerată o problemă de stat şi de Guvern, fotbaliştii trânteau meciuri, politicienii se hârjoneau luându-şi unul altuia jucătorii din gară, de scouting se ocupau, pe linie de partid, prim-secretarii din judeţe.

Procuror contra ministru

Olteanu povestea că fiul dictatorului, Valentin Ceauşescu, i-a cerut să reconstruiască Steaua. „Trebuie să o facem legal!”, a răspuns Olteanu. Legalitatea viza însă doar aparenţele liniştite, „fără scandal”. Dincolo de coperta regulamentară, orice demonstraţie de forţă era permisă.

Ministerul de Externe ţinea cu Craiova, „Ştefan Andrei m-a rugat să nu-l iau pe Săndoi”. Când Dinamo a încercat să-l deturneze pe Ştefan Iovan, Olteanu l-a ameninţat astfel pe Nicolae Popovici, membru în conducerea alb-roşiilor: „Vezi că aşa cum i-am spus lui Ceauşescu să te facă procuror general, tot aşa pot să-i spun să te şi schimbe!”. E bine că a dispărut tradiţia asta în materie de procurori generali, iar Augustin Lazăr nu merge cu echipa de suflet în deplasări.

Şi contrainformaţiile se trântesc, nu-i aşa?

Campionatul era o sursă de adrenalină pentru conducătorii României, exerciţii de imagine făceau doar doi. Ce nu puteau controla nomenclaturiştii era jocul în sine. Echipele lor nu câştigau tot timpul. După înfrângeri, dictatorul, stelist, îi chema la raport. Raportul ăsta între patru pereţi e un fel de strămoş mai elegant al conferinţelor „live” de la palat. Cei de la MApN dădeau vina pe cei de la Securitate, „Nu ne lasă ăştia în pace!”. Securitatea n-avea pe cine da vina.

Când venea vorba de blaturi, şefii de cluburi chiar ştiau totul: cine, unde, când, cât. „Mă informau cei de la Contrainformaţii. Le luam însă cu multe rezerve, pentru că aparţineau de Dinamo, fiind serviciul Securităţii”, spunea Olteanu. Nimic nou sub soare, în colaborarea dintre instituţii.

Jucătorii care trânteau meciuri erau îndepărtaţi discret, „Nu îi pedepseam, se ocupa Ion Alecsandrescu”, fostul preşedinte al Stelei. Olteanu spune că avea încredere în intelectualii din vestiar, deşi intelectualii nu erau bine văzuţi de Partid, atunci, ca şi acum. N-avea încredere în „jucătorii care râdeau tot timpul, ca Lăcătuş”, „nu te puteai baza pe ei”.

Iar explicaţia numelui de Steaua, în jurul căruia se desfăşoară atâtea bătălii juridice, retorice şi sentimentale, sună ironic. Ceauşescu n-a vrut, preciza Olteanu, ca lumea să strige pe stadioane „Uă, Armata!”, „considera că acest lucru ar aduce prejudicii onoarei Armatei. Zicea că „Uă, Steaua!” merge”. Steaua e un pseudonim, cum ar veni. Ia să le explici asta acum generalilor din MApN, care nu ştiu cum să lege mai strâns onoarea Armatei de meciurile din Liga a 4-a!

La lumina lui Lumânare

După mai bine de trei decenii, din echipe au rămas numele, ca numele trandafirului, ca plăcuţele militarilor căzuţi la datorie. Politicul este prezent, ministerele şi primăriile stau de gardă. Parlamentarii discută la comisii problemele cluburilor. Echipele însă sunt construite din carton. Steaua transferă jucătorii en gros, din cartierul vecin, sau en detail, din Liga a 5-a italiană. Nu se mai oboseşte să-i caute prin ţară. Iar meciurile au ajuns pe taraba dubioasă a unei asociaţii cu identitatea sportivă suspendată. Caii de curse au ajuns vaci de muls în bătătura AMFB.

Preşedintele Marian Lumânare îşi freacă mâinile după ce-a încasat toţi banii din drepturile TV la derby-ul CSA – Academia Rapid, de pe Arena Naţională. Clubul Armatei a adus atunci fanfara, dar a avut probleme cu firma de pază. O firmă insolventă, specializată în paza unităţilor militare.

Acum, AMFB vrea în play-off Academia Rapid – CSA tot pe un stadion mare, cel mai probabil, pe stadionul Dinamo. Stadion mare, încasări mari. „Evităm un stadion de 1.500-2.000 de locuri”, a declarat Claudiu Baboia, managerul de proiect. Din octombrie, Baboia este urmărit penal sub acuzaţia că a mituit un arbitru.

„Nu vrem să ne facem de râs”, a spus oficialul AMFB despre derby-ul nostalgic. Nu vor angaja stewarzi profesionişti, dăunează profitului. Vor asigura paza cu angajaţii proprii.

Clubul Armatei are nevoie de liniştea promovării şi nu face mofturi. Va înfrunta Rapidul pe Dinamo. Nume mari, ghiveci bişniţăresc. Dar dacă Lăcătuş râde, totul e bine. Înseamnă că istoria se repetă, deşi la un nivel jenant.