Şuturi de la Oli

În trecere prin ţară şi pe la DNA, Cosmin Olăroiu n-a ratat şansa să împartă nişte palme retorice. „Ca fotbalist şi antrenor, e un handicap să fii român”. O afirmaţie care, ajunsă în mîinile cui nu trebuie, poate scuza orice. […]

În trecere prin ţară şi pe la DNA, Cosmin Olăroiu n-a ratat şansa să împartă nişte palme retorice. „Ca fotbalist şi antrenor, e un handicap să fii român”. O afirmaţie care, ajunsă în mîinile cui nu trebuie, poate scuza orice. De exemplu, păstrarea lui Piţurcă în post.

Oli n-a spus-o la mînie, ci într-un interviu din „Adevărul”. Cînd ai plecat din fotbalul românesc cum a plecat Olăroiu, ros de dezamăgire şi mînat de eşec, nu-i de mirare că-l iei la şuturi. Are în parte dreptate, fotbalul românesc oferă condiţiile necesare şi suficiente să renunţi înainte de-a începe lupta. Dar numai in parte.

Fostul antrenor al Stelei n-ar fi primul care se uită înapoi cu scîrbă avizată, după plecarea din România. Nu e nici ultimul. Sîntem obişnuiţi cu scatoalcele de curtoazie. Dar sîntem obişnuiţi şi cu argumentele de rigoare. Boloni a explicat de ce românii sînt fricoşi. Mircea Lucescu nu uită să ne reamintească de ce nu vine în ţară: de mila foştilor lui elevi.

Olăroiu ia fotbalul românesc la şuturi pur şi simplu. Putea să ne explice pe şleau, ca pe nişte mutări tactice, prieteniile de afaceri cu Gino Iorgulescu, Marian Oprişan şi Gigi Becali. Dar n-a făcut-o. Face în schimb un titlu de glorie din a intra la puşcărie pentru prietenii sus menţionaţi.

De ce atîta grabă? Să lăsăm justiţia să-şi facă treaba, în loc s-o intimidăm pe la colţuri. Dacă Olăroiu vrea să le uşureze munca procurorilor, nu şi-a ales cea mai inspirată schimbare la pauză. Prins în meandrele anturajului, îşi pierde coerenţa şi o dă pe bravura de cartier: „Sînt infractor pe banii mei!”. O spune un antrenor tînăr şi inteligent. Nu Jenel sau Fănel. 

Iată ştirea gravă! Cuvîntul „handicap” legat de „român” sună scandalos. Dar mult mai scandalos, de-a dreptul stupefiant, e că, la mii de kilometri distanţă, în altă civilizaţie, în alt fotbal, Olăroiu tot nu şi-a dat seama care e adevăratul handicap. Nu să fii român, ăsta nu e un defect sau o lipsă în sine. Ci să ai de-a face, ca fotbalist şi antrenor, cu de-alde Becali şi Oprişan. Iată marele handicap. Nu numai în fotbal.

Olăroiu, însă, vorbeşte de parcă nu s-ar fi rupt nici o zi de circul mărunt al Ligii 1. Resentimentele au crescut, au devenit un munte, din vîrful căruia ne arată cu degetul. Dar Oli, el, nu s-a schimbat. Rămîne produsul de ultimă generaţie al cercului vicios numit campionatul românesc.    

„Aici nu este apreciere, nu există respect. Nu trăim într-o lume cum ar trebui să fie sau aşa cum o văd eu”. E drept, în ultima vreme, sîntem voit neîndemînatici la ridicat statui celor vii. Dar ne-am prins cam cum ar trebui să fie lumea. Şi nu prea seamănă cu lumea văzută de Oli, din avion sau din uşa Parchetului.