Ca nişte flăcări, spaniolii…

Finala Euro a proclamat triumful fotbalului ofensiv

Au ars totul pe teren şi ăsta e noul fel de a trăi în fotbal, au cîştigat pentru că au fost mai vii, pentru că ştiu toate tehnicile rafinate de a ucide nu […]

Finala Euro a proclamat triumful fotbalului ofensiv

Au ars totul pe teren şi ăsta e noul fel de a trăi în fotbal, au cîştigat pentru că au fost mai vii, pentru că ştiu toate tehnicile rafinate de a ucide nu un taur, ci o maşină. Pentru că ştiu să valseze cu mingea, legaţi la ochi şi în regim de viteză. Pentru că au adus fotbalul aproape de dans şi dansul aproape de matematica sîngerîndă a coridei.

A fost o finală de care să-ţi aduci aminte şi despre care să povesteşti mai departe. Ultimul bal al atacanţilor. Strîns ca o luptă corp la corp, cu pase scăpărătoare, cu jucători strălucitori. Dincolo de toate şi pentru ,mult timp, s-a proclamat triumful ofensivei. Cupa a revenit unui trib de bărbaţi drapaţi în roşu şi hotărîţi să trăiască. Nici Low, nici Aragones nu s-au ascuns după tactici, n-au întins capcane, nu s-au baricadat. Au ieşit la luptă cu mîinile goale, în cîmp deschis, aşa cum se cuvine cînd se înfruntă cei mai buni dintre cei buni.

Nemţii şi-au dorit mai mult perfecţiunea. Spaniolii şi-au dorit frumuseţea. A învins, pînă la urmă, frumuseţea. Furia curată a sprintului spre poartă, „scăriţa” inexplicabilă a lui Torres, loviturile iuţi de picador ale lui Fabregas, bara lui Torres, splendoarea exactă a ratării lui Ballack, la un ras de palmă de mănuşile lui Casillas. Portarii, da, portarii au avut ceva tragic în seara vieneză, ceva de eroi neajutoraţi, nu era nimic de făcut în mijlocul focului, nici marele Kahn n-ar fi apărat minunea lui Torres.

Spaniolii au avut graţia şi focul, motorului german i-au lipsit scînteia şi suflul nibelung. Mannschaft s-a smucit spre glorie ca un detaşament ursuz de tancuri electrocasnice. Scurtcircuitate, e drept, de mitul unei măreţii pierdute. Au rezistat decent, mai convingători pe ansamblu decît în faţa Turciei. Dar pe final, sublima maşină a păţit ceea ce se întîmplă cu maşinile, s-a dezagregat sub explozia imparabilă a ibericilor. Nu s-au văzut decît piese componente în alergare.

Aragones a trăit mai mult, ştie mai multe, are o viziune mai adîncă despre lume şi despre fotbal şi asta l-a impus în faţa impetuosului Joachim. Şi ăsta s-ar putea să fie unul dintre secretele finalei. Dar povestea abia începe să fie spusă. Mai departe şi mai departe. Pentru eternitate.