Marea pierdere

Dică spune că a plecat din pricina suporterilor. Din pricina „bannerelor premeditate” de la meciul cu Gloria Buzău. Ironic însă, a plecat la Catania, într-o zonă de turbulenţă maximă a fotbalului italian. Pe lîngă ultraşii sicilieni, galeria din Ghencea pare […]

Dică spune că a plecat din pricina suporterilor. Din pricina „bannerelor premeditate” de la meciul cu Gloria Buzău. Ironic însă, a plecat la Catania, într-o zonă de turbulenţă maximă a fotbalului italian. Pe lîngă ultraşii sicilieni, galeria din Ghencea pare un cenaclu de fiţe.

În Sicilia, totul e veritabil: mafioţii sînt mafioţi, blaturile – blaturi, arbitrii – italieni, iar suporterul – suporter, nu scrib. Gladiatorii băştinaşi nu se dedau la caligrafii. Dacă au vreun mesaj, îl expediază o dată cu bucata de bordură în cap. În fine, onoarea e onoare acolo, la ei. Există un cod moral, pe care nu-l încalcă nici „il capo”.

La Steaua, în schimb, există un cod al lui „il capo”, care încalcă toate celelalte coduri cunoscute. În virtutea codului Becali, jucătorul poate şi trebuie să fie umilit 24 h / 7. „Nu e nici o pierdere Dică”, ne asigură finanţatorul, e un jucător inutil şi uşor de înlocuit.

O, ba da, pierderea e imensă, numai că e veche. Steaua a început să-l piardă pe Dică de mult, prin reaua-voinţă a patronului şi concursul dezinteresat al împrejurărilor Ligii 1.

Ce rost au astfel de defăimări? Se teme Becali că-i va fi reproşată plecarea lui Dică ? O fi avînd ştiinţă cine a premeditat „bannerele premeditate”? Sau doar vrea să-l umilească încă o dată, pentru ultima dată, pe Dică? Aşa cum a făcut-o de atîtea ori în public sau de faţă cu ceilalţi jucători. Nu ca să-i scoată vedetismele din cap, nici vorbă! Doar din pura plăcere de a desfiinţa ceea ce nu poate cumpăra: demnitatea.

Nu, nu e nici o pierdere plecarea lui Dică, dimpotrivă, e un enorm cîştig pentru el să-şi recapete stima de sine, apoi forma de joc. Transferul lui confirmă, însă, marea pierdere a Stelei: stilul lui Becali de a strivi oamenii. Din pură plăcere de a strivi.