Ne-a scăpat!

Asta înseamnă să te dai la o parte? Dacă s-ar juca aşa la noi, n-am striga că e blat, ci că şi-au dat viaţa pe teren. Ne-au copleşit la ocazii, au atacat careul nostru din toate unghiurile posibile, au „testat”, […]

Asta înseamnă să te dai la o parte? Dacă s-ar juca aşa la noi, n-am striga că e blat, ci că şi-au dat viaţa pe teren. Ne-au copleşit la ocazii, au atacat careul nostru din toate unghiurile posibile, au „testat”, cum se exprima grijuliu Emil Grădinescu. Au exersat pe viu, pe pielea noastră, cu cinismul degajat al echipelor mari. Şi noi, noi eram în aer, undeva sub optimismul Naşului şi  cînd Mutu trăgea prea sus, Pirlo se ducea ca un sfinx să execute penaltyul. Şi noi înghiţeam în sec lecţia de fotbal şi strîngeam pumnii. „Hai, România!”.

Pe iarba aceea exactă, pe o vreme excelentă pentru fotbal, olandezii şi-au luat revanşa şi milionul de la UEFA. Naşu’ era optimist şi Van Basten nervos, cum de ne-a scăpat asta? Cruyff, atît de serios, mereu serios, ca un apostol cardiac, cum de n-am observat? Şi Piţurcă a rîs, ceva s-a relaxat, ceva s-a rupt ca un arc. Am deschis ochii. Gata, înapoi la umilinţă. La prudenţă, care e mama ratării. N-o să mai visăm multă vreme. N-o să mai dormim.

Ne-a fost teamă. Teama noastră de succes. Ne-am speriat. De ce? Că ar fi fost prea frumos? Poate. Dar meritam oare această frumuseţe pe care n-am ştiut s-o rîvnim? Plutea în aer, atît de aproape şi n-am reuşit s-o atingem. S-o culegem şi s-o trimitem în poartă. Şi s-a dus!

Era o vreme excelentă pentru fotbal, da, fotbal, şi un moment prost să visăm. Cum de ne-a scăpat asta?